Ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, a declarat joi, în timpul unei vizite în vama Leuşeni din Republica Moldova, că 95% dintre cei care au plecat din cadrul MAI au fost angajaţi din surse externe şi nu erau pregătiţi în şcoli militare. „Am făcut o evaluare la Poliţia Română şi am constatat că 95% din cei care au plecat au fost angajaţi din surse externe şi nu dintre cei pe care i-am pregătit noi în şcolile noastre militare”, a spus ministrul. Igaş a mai spus că procesul de restructurare la nivelul MAI a fost finalizat şi că s-au creat structuri care „au o eficienţă mult mai mare decât până acum”. „Am terminat procesul de restructare. Cel mai important lucru este că ne-am reorganizat în aşa fel încât să fim un număr mai mic de angajaţi, dar să fie mai bine sau măcar la fel din punct de vedere al eficienţei. Avem şi o economie, dar nu cred că asta este important, important este că am creat structuri care au o eficienţă mai mare decât am avut până în momentul de faţă. Una dintre aceste structuri este poliţia rurală”, a susţinut Igaş. Ministrul a mai spus că în prezent se lucrează la o modificare a statutului poliţistului astfel încât persoanele care încalcă legea să nu mai poată lucra în sistem. „Nu este corect ceea ce se întâmplă, dar avem o legislaţie pe care trebuie să o respectăm şi aici vorbim de statutul poliţistului care în momentul de faţă îi protejează chiar şi pe cei care încalcă legea. Avem un proiect în acest sens şi statutul poliţistului va fi modificat în această toamnă. Urmează să promovăm această modificare în guvern”, a precizat Igaş. În ceea ce priveşte aderarea României la spaţiul Schengen, ministrul Traian Igaş a declarat că are speranţa ca lucrurile se vor rezolva până la finele acestui an. „România a făcut ce trebuia să facă din punct de vedere al dotării tehnice pe zona de frontieră. Aşteptăm acum să se ia acea decizie politică la Bruxelles în ce priveşte aderarea României la spaţiul Schengen. Ştim cu toţii care sunt în acest moment frământările la nivel european. Noi ne-am dorit să aderăm în 2011, eu sper ca până la sfârşitul anului să se ia o decizie în acest sens chiar dacă s-a amânat puţin acest proces de aderare. Nu pot spune că avem vreo dificultate. Ceea ce trebuia să facem în raport cu celelalte ţări am făcut. De aici încolo trebuie să avem discuţii şi întâlniri cu miniştri din restul ţărilor şi să îi convingem că regulile nu trebuie să se schimbe în timpul jocului”, a afirmat Igaş.