Dosarul lui Mazăre şi Borcea ajunge la Curtea Constituţională
Curtea de Apel Bucureşti a amânat pentru 24 martie luarea unei decizii cu privire la cererea de trimitere la Curtea Constituţională a României (CCR) a dosarului în care primarul Radu Mazăre este acuzat, alături de alte 36 de persoane, de restituirea şi atribuirea ilegală a unor terenuri. La termenul...
Radu Mazăre îşi apără fratele până în pânzele albe
Primarul Constanţei Radu Mazăre, a declarat, vineri, că discuţia dintre senatorul PSD Cătălin Voicu şi fratele său, Alexandru Mazăre, a fost „o conversaţie înregistrată la cârciumă”, între un cetăţean „poate matol, care se lăuda şi altul care aproba de complezenţă”. Solicitat să comenteze, la Realitatea TV, stenogramele care îl...
Senatorul Cătălin Voicu face pe nevinovatul
Senatorul PSD Cătălin Voicu a declarat, sâmbătă, că instanţele abilitate nu i-au prezentat nicio acuzaţie şi că a aflat despre interceptările conversaţiilor sale din presă, adăugând că acestea ar fi ilegale, contrafăcute şi date presei „de la Parchet”. Cătălin Voicu a anunţat, într-o intervenţie la Antena 3, că va proba...
Năstase cere atenţie din partea PSD-ului
Preşedintele CN al PSD Adrian Năstase le-a spus joi pensionarilor PSD că noua echipă a partidului va trebui să se concentreze pe combaterea diversiunilor actualei puteri şi să nu permită atacuri murdare cum e cel asupra lui Mircea Geoană, pe care puterea vrea să-l înlăture de la Senat. „Echipa,...
„Limba maghiară nu va deveni oficială în România”
Preşedintele PDL Emil Boc transmite, prin intermediul unui comunicat de presă, că „poziţia Partidului Democrat Liberal este fermă, Constituţia României se aplică, nu se negociază”, menţionând că orice discuţie cu privire la oficializarea limbii maghiare este lipsită de fundament constituţional. „Potrivit articolului 13 din Constituţie, limba oficială a statului...
Gigi Becali a fost luat în vizor de ANI
Europarlamentarul Gigi Becali a fost audiat, joi, de procurorii Parchetului General, în dosarul în care este cercetat pentru fals în declaraţii, după ce Agenţia Naţională de Integritate s-a sesizat că omul de afaceri n-a menţionat în declaraţia de avere din 2009 veniturile obţinute din tranzacţii. Iniţial, sesizarea ANI a...
Barroso vrea să ajute Grecia
Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a cerut vineri seara liderilor tuturor ţărilor din UE să aprobe „de îndată ce va fi posibil” crearea unui mecanism de ajutor pentru Grecia, punând astfel presiune asupra Germaniei, reticentă pe această temă. „Nu mai putem prelungi situaţia actuală”, a spus Barroso într-o declaraţie...
Comuniştii moldoveni vor reformarea statului
Comuniştii moldoveni sunt gata să semneze cu partidele aflate la guvernare o înţelegere, numită „Pactul pentru depăşirea crizei politice”, dar consensul trebuie să se bazeze doar pe modificarea articolului 78 din Constituţie, care stabileşte procedura de alegere a şefului statului. „Iniţiativa de modificarea a articolului 78 trebuie să fie...
Cehia nu este interesată de dialog cu România pentru scut
Cehia nu are deocamdată în vedere consultări cu România pe tema scutului antirachetă, dar nu putem exclude un dialog pe această temă, a declarat ambasadorul Cehiei la Bucureşti, Petr Dokladal. Ministerul român de Externe a anunţat săptămâna trecută că România şi Polonia consideră necesară lansarea unor consultări bilaterale privind...
Sandra Bullock stă singură
Actriţa americană Sandra Bullock a părăsit locuinţa în care locuia alături de soţul său, la puţin timp după ce a câştigat premiul Oscar pentru cea mai bună actriţă, iar presa internaţională pune problemele dintre cei doi pe seama „blestemului Oscar”, care a „lovit” mai multe actriţe în ultimii ani....



