Rudele militarilor morţi la Tuzla, dau în judecată statul român
Rudele unora dintre cei 12 militari decedaţi în tragedia aviatică de la Tuzla, din luna iulie 2010, au dat în judecată statul român, cerând despăgubiri în valoare totală de 10 milioane de euro, fiind hotărâte să meargă până la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO). „Zece milioane de euro e foarte puţin faţă de ceea ce a făcut CSAT-ul României şi Guvernul. Voi mi-aţi omorât băiatul, iar eu am rămas doar cu nişte poze şi filmuleţe”, a declarat Emilia Sărman, mama militarului Constantin Vlăduţ Sărman, mort în accidentul aviatic din iulie 2010. Procesul deschis de Emilia Sărman împotriva Ministerului Apărării continuă în luna martie, la Tribunalul Bucureşti. De asemenea, rudele militarilor cer ca autorităţile să le spună adevărul în cazul prăbuşirii avionului AN-2 şi să plătească aproximativ 10 milioane de euro drept despăgubiri, în caz contrar fiind decise să ajungă cu procesele până la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) de la Strasbourg. „Cer tot ce se poate cere. Să îmi spună adevărul! Să îmi aducă copilul. Eu nu pot să trăiesc fără copil. În primul rând eu nu eram în ţară. Mi-am găsit copilul mort în coşciug zincat. Cum adică să îi iert? Cum să îi iert?!”, a spus şi Maria Florescu, mama lui Cosmin Florescu, un alt militar care a căzut victimă în accident. În cazul acestui proces, instanţa a stabilit primul termen în luna iunie. Un avion de tip AN-2 s-a prăbuşit, pe 5 iulie 2010, pe aerodromul Tuzla, din judeţul Constanţa. La bordul aeronavei erau 14 militari, dintre care 12 şi-au pierdut viaţa, printre care şi comandorul Nicolae Jianu, şeful Şcolii de Aplicaţie de la Boboc. Ancheta Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că accidentul aviatic s-a produs din cauza unor defecţiuni tehnice ale aparatului de zbor, (cedări de material) care nu puteau fi prevăzute. În urma tragediei, Ministerul Apărării Naţionale a decis scoaterea din serviciu a acestui tip de aeronave.





Lasă un răspuns