Bute a fost premiat de Roberta Anastase
Campionul mondial la categoria supermijlocie, versiunea IBF, Lucian Bute, a primit, miercuri, de la preşedintele Camerei Deputaţilor, o plachetă, el fiind abordat, la vizita în Parlament, de câţiva deputaţi şi jurnalişti pentru fotografii şi autografe. Bute a vizitat Parlamentul la invitaţia deputatului PDL Dan Zătreanu, el venind la Camera Deputaţilor...
Arbitri retrogradaţi şi bănuiţi de „lucruri necurate”
Preşedintele CCA, Vasile Avram, a declarat marţi într-o conferinţă de presă că în şedinţa Comitetului Executiv al comisiei s-a decis scoaterea din corpul de arbitri al Ligii I şi retrogradarea la Liga II a arbitrilor Mugurel Drăgănescu, Eduard Crângaşu, Bogdan Velicu şi Dragoş Iliescu. „Azi am convocat o şedinţă de urgenţă a...
Brigăzi cu şase arbitri în Liga I?
Preşedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, Vasile Avram, a declarat, marţi, că va face un demers oficial către FRF şi LPF pentru ca meciurile din Liga I să fie arbitrate de câte şase arbitri, urmând să ceară şi aprobarea FIFA în acest sens. „După părerea noastră, această decizie ar contribui în sens pozitiv...
DNA s-a sesizat din oficiu în legătură cu Mircea Sandu
Procurorii DNA s-au sesizat din oficiu, în urma informaţiilor din mass-media, şi fac verificări cu privire la presupuse fapte de corupţie în urma cărora anumiţi membri ai Comitetului executiv al UEFA ar fi favorizat două ţări, la organizarea CE de fotbal din 2012, informează vineri DNA. „În conformitate cu...
„Hagi va reuşi la Galatasaray”
Directorul Şcolii Federale de Antrenori din cadrul Federaţiei Române de Fotbal, Mircea Rădulescu, a declarat că se bucură pentru numirea lui Gheorghe Hagi la Galatasaray şi este convins că fostul selecţioner va reuşi să redreseze gruparea turcă. „Mă bucur aşa de mult încât parcă ar fi o rudă de-a mea Hagi, fratele...
Andre Ward vrea să boxeze cu Bute
Americanul Andre Ward, campion mondial la categoria supermijlocie, versiunea WBA, a declarat, într-un interviu, că şi-ar dori să boxeze cu românul Lucian Bute, pe care îl consideră unul dintre cei mai buni pugilişti din lume la categoria sa, apreciind că un astfel de meci trebuie organizat. „Cred că un astfel de meci...
Costurile stadionului Naţional au crescut cu peste o sută de milioane
Costurile stadionului Naţional care se construieşte în Capitală vor creşte cu 114 milioane lei, conform unui proiect de hotărâre al Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB), care va fi supus la vot în şedinţa de vineri. „Noi ne-am propus să folosim circa 90 de milioane din această sumă”, a declarat, marţi, Bogdan...
Bute a rămas campion
Pugilistul român Lucian Bute şi-a păstrat pentru a şasea oară titlul mondial la categoria supermijlocie, versiunea IBF, după ce l-a învins sâmbătă dimineaţa, la Montreal, prin knock-out pe americanul Jesse Brinkley, pe care l-a trimis de trei ori în timpul meciului la podea. Campionul român, considerat de specialişti cel mai bun...
Oţelul este în continuare lider
Antrenorul echipei Oţelul Galaţi, Dorinel Munteanu, a declarat, duminică, după victoria echipei sale, scor 2-1, în faţa Gloriei Bistriţa, că formaţia sa a revenit pentru că este dopată cu pregătire fizică. „Rezultatul a venit în urma unei reprize a doua foarte-foarte bună a noastră. Am început jocul crispat, fără siguranţa cu care ne-am...
Hagi l-a criticat pe Răzvan Lucescu
Fostul internaţional Gheorghe Hagi l-a criticat, într-o emisiune televizată, pe selecţionerul Răzvan Lucescu pentru unele afirmaţii făcute de acesta, potrivit cărora fotbalul românesc este lipsit de valoare şi de performanţe, iar antrenorul naţionalei şi-a cerut scuze dacă cineva s-a simţit jignit. Prezent în studio la GspTV, Hagi s-a declarat...




