merkelCancelarul german Angela Merkel a anunțat oficial vineri că Germania studiază posibilitatea de a participa cu trupe la o eventuală prezență a NATO în statele din flancul estic al Alianței, prezență menită să descurajeze posibile intenții agresive ale Rusiei, relatează agențiile AFP și EFE, citate de Agerpres.

Merkel a făcut această declarație la o conferința de presă desfășurată la Berlin după întrevederea cu premierul leton, Maris Kucinskis. „Germania examinează cum și-ar putea continua și eventual consolida angajamentul” în direcția „sporirii securității tuturor statelor membre (ale NATO) în est”, a indicat Angela Merkel, asigurând însă că o astfel de desfășurare de trupe nu va fi „în contradicție cu Actul Fondator NATO-Rusia”. Prin această înțelegere, încheiată în anul 1997, Alianța a promis Moscovei că nu va amplasa baze permanente în flancul estic al Alianței.

Declarațiile Angelei Merkel survin după ce presa germană a scris că Germania ar putea trimite 150-200 de soldați în Lituania. Ministrul lituanian al apărării, Juozas Olekas, a mers și mai departe declarând că omologul său german, Ursula von der Leyen, l-a informat că Germania ar putea prelua comanda alcătuirii unui batalion al NATO în Lituania. ‘Suntem foarte mulțumiți de decizia Germania, care constituie un pas important în direcția solidarității pentru consolidarea securității noastre comune’, a spus oficialul lituanian.

Conform unui articol publicat joi de Spiegel Online, în timpul mini-summitului desfășurat luni la Hanovra, la care au participat cancelarul Angela Merkel, președinții francez și american, Francois Hollande și Barack Obama, și premierii britanic și italian, David Cameron și Matteo Renzi, șefa guvernului de la Berlin a acceptat în spatele ușilor închise o contribuție militare a țării sale la constituirea unitățile NATO din flancul estic.

D.T.

sacele