Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) a anunţat, luni, pe site-ul său oficial, că preţul caietului de licitaţie pentru vânzarea drepturilor de televizare a partidelor din următoarele trei sezoane ale Ligii I costă 30.000 de euro fără TVA. Caietul de licitaţie poate fi procurat în perioada 3-10 martie. De asemenea, taxa de înscriere la licitaţie este de 5.000 euro la care se adaugă TVA. scrisorile de garanţie bancară aferente licitaţiei sunt prevăzute în Caietul de Licitaţie. Deschiderea plicurilor cu documentele de participare la licitaţie se va face în faţa ofertanţilor ce se vor prezenta în data de 24 martie, ora 13.00, la sediul LPF. Preţul de pornire a licitaţiei pentru fiecare pachet, cu excepţia pachetelor 8 şi 9, este de 12.900.000 euro (4.300.000 euro/sezon competiţional) la care se adaugă TVA. Preţul de pornire a licitaţiei pentru pachetele 8 şi 9 este, pentru fiecare dintre ele, de 10.500.000 euro (3.500.000 euro/sezon competiţional) la care se adaugă TVA. Licitaţia publică cu strigare pentru cesiunea drepturilor de televiziune (audiovizuale) prin orice mijloc tehnic a imaginilor în mişcare, însoţite sau nu de sunet, din cadrul meciurilor de fotbal ale competiţiei Liga I „PARTENER” în sezoanele competiţionale 2011/2012, 2012/2013, 2013/2014 va avea loc în data de 04 aprilie, la ora 12.00 la sediul LPF din Str. Alexandru Vitzu, nr. 2A, sector 5, Bucureşti. Meciurile de fotbal care formează obiectul drepturilor licitate sunt împărţite în nouă pachete distincte, echilibrate în condiţiile Caietului de licitaţie. Drepturile ce urmează a fi cesionate includ: dreptul de televiziune (audiovizual) de difuzare primară sau secundară, în direct sau înregistrat, prin reţele de televiziune proprii sau afiliate, prin orice mijloc tehnic a imaginilor în mişcare corespunzătoare meciurilor de fotbal, grupate în pachete distincte şi echilibrate.