Manevre cu avocaţi şi miză de 4 milioane de euro – Pescăria lui Matei „s-a născut” din Cherhanaua Agigea a SC Marea Neagră SA
Toată această afacere cu notă penală, are ca miză, terenul aferent Pescăriei lui Matei în contradictoriu cu primăria Agigea – proprietarul de drept al terenului. Acţiuni oculte, manevre cu avocaţi, facturi fictive şi/sau neînregistrate, facturi în copie fără existenţa originalelor etc. Pur şi simplu, este incredibil când citeşti hotărârea Judecătoriei Constanţa în şedinţa din camera de consiliu, din aprilie 2021, hotărâre pe care o reproducem mai jos:
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CONSTANŢA – SECŢIA PENALĂ
DOSAR NR. 627/36/2019
ÎNCHEIERE NR. 463
Şedinţa din camera de consiliu din data de 23 aprilie 2021 Judecător de cameră preliminară: Cătălin Jigău
Grefier: Butnaru Elena
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa a fost reprezentat de
procuror Cristina Mocioi
S-a luat în examinare plângerea formulată de DATCU MATEI (CNP 154xxxxxxxxxx), DATCU LILIANA CAMELIA (CNP 259xxxxxxxxxx), DATCU MATEI ALIN (CNP 182xxxxxxxxxx) şi SARDA FISH SRL (J13/3623/2003 CUI
16014215), împotriva soluţiei de clasare dispusă prin rechizitoriul emis la data de 22.07.2019 în dosarul nr. 539/P/2019 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, în referire la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 C.pen. şi infracţiunea de instigare la abuz în serviciu prevăzută de art. 47 rap. la art. 297 C.pen.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa din camera de consiliu din data de 21 aprilie 2021, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când, judecătorul de cameră preliminară, în temeiul art. 391 al. 1 şi 2 C.pr.pen., a stabilit termen pentru deliberare şi pronunţare la data de 22 aprilie 2021, ulterior la data de 23 aprilie 2021, când, în aceeaşi compunere:
JUDECĂTOR DE CAMERĂ PRELIMINARĂ,
Împotriva soluţiei de clasare dispusă prin rechizitoriul nr.539/P/2018 din data de 22.07.2019 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, petenții Datcu Matei, Datcu Liliana Camelia, Datcu Matei Alin și Sarda Fish SRL au formulat plângere, motivele fiind expuse pe larg în cuprinsul încheierii de dezbateri din data de 21.04.2021 care face parte din prezenta hotărâre.
Petenţii invocă, în esenţă, dispoziţiile art. 18 C.pr.pen. şi art.319 C.pr.pen. solicitând continuarea procesului penal şi solicită schimbarea temeiului soluţiei de clasare pentru infracţiunea prev. de art.322 Cod penal, din art.16 alin. 1 f C.pr.pen. în art.16 alin. 1 lit. a C.pr.pen.
Analizând actele dosarului, judecătorul de cameră preliminară reține următoarele:
În fapt, prin plângerea penală formulată de persoana vătămată comuna Agigea, reprezentată prin primar, s-a solicitat efectuarea cercetărilor penale cu privire săvârşirea infracţiunilor de fals si uz de fals, prev. de art. 322 Cod penal şi art. 323 Cod penal, precum şi instigare la abuz in serviciu, în sensul ca numiţii Datcu Liliana, Datcu Matei Alin si Datcu Matei ar fi falsificat, în cuprinsul facturii fiscale 2540812/03.01.2001 emisă de SC MAREA NEAGRĂ SA către SC CONDEMAR SA, elementele de identificare ale unui bun imobil vândut, existând de asemeni un al doilea exemplar al aceluiaşi document, dar cu un conţinut diferit esenţial fata de prima varianta, fiind reclamate totodată mai multe menţiuni din document ca fiind nereale în substanţa lor.
Totodată, în plângere, se face referire că aceleaşi persoane ar fi falsificat şi factura fiscală nr. 2540816703.01.2001, emisă în aceeaşi direcţie – în legătură cu bunul ce face obiectul tranzacţiei.
Numiţii COJOCARU CONSTANTIN şi GHEORGHIU DANIELA au calitatea de avocaţi şi sunt reclamaţi că ar fi înlesnit săvârşirea infracţiunilor comise de cei de mai sus, prin folosirea cu ştiinţă a acestor documente falsificate în faţa autorităţilor judiciare.
La data de 07.03.2019 a fost depusa o „completare a plângerii penale”, în sensul ca aceeaşi persoană vătămată reclama si pe numiţii Buksz Valentin, Pislaru Ioana si Bidoae Silvia, membrii in CA al SC Condemar SA, pentru săvârşirea infracţiunilor de fals si uz de fals prev. de art. 322 şi art. 323 Cod penal în sensul ca ar fi emis/falsificat documentul
„Hotărâre AGA nr. 3/13.11.2003″ care dispunea aducerea bunului imobil/obiect al facturilor falsificate ca aport la capitalul social al societăţii SC Sarda Fish SRL, persoana juridica însa inexistenta la acel moment, care dealtfel a luat fiinţa la data de 18.12.2003, numiţii Tudose Aurel si Bidoae Silvia, pentru un alt act material al aceloraşi infracţiuni, în sensul ca ar fi emis un al doilea document intitulat „ extras Hotărâre AGA 13.11.2003, care avea un conţinut diferit/prin adăugirea unor menţiuni, act folosit la ORC pentru justificarea situaţiei patrimoniale ale SC Sarda Fish SRL, care între timp luase fiinţa juridică şi numiţii Datcu Liliana si Datcu Matei, pentru un act material al aceloraşi infracţiuni, aceştia fiind reclamaţi ca au folosit la ORC Constanta document anterior menţionat, în scopul obţinerii consecinţei juridice a validării atributelor persoanei juridice SC Sarda Fish SRL.
Prin rechizitoriul nr. 539/P/2018 din data de 22.07.2019 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților SC Sarda Fish SRL, sub aspectul săvârșirii infracţiunii de uz de fals în forma continuata, prev. de art.323 Cod penal, cu reţinerea art.35 Cod penal (6 acte materiale) ; Datcu Liliana Camelia, sub aspectul săvârșirii infracţiunii de uz de fals in forma continuata, prev. de art. 323 Cod penal, cu reţinerea art.35 Cod penal (4 acte materiale); Datcu Matei, sub aspectul săvârșirii infracţiunii de uz de fals, prev. de art.323 Cod penal.
Prin același rechizitoriu s-a dispus clasarea cauzei, sub aspectul comiterii infracțiunilor prev. de art. 322 din Codul penal și art. 47 rap. la art. 297 din Codul penal întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale.
Prin actul de sesizare, se reține în sarcina inculpaților Sarda Fish SRL, Datcu Liliana Camelia şi Datcu Matei:
SC Sarda Fish SRL a folosit facturile 2540812 (exemplarul contrafacut 2) si 2540816, plus actul aditional nr. 1/14.01.2004 al SC Sarda Fish SRL (prin care se consemneaza ca fiind aport la capitalul social adus de SC Condemar SA) – cu „platformele aferente imobilului Cherhana Agigea ” in sustinerea actiunii civile din cadrul dosarului civil 1514/118/2018 al Tribunalului Constanta, avand ca obiect „anularea autorizatiei de construire pentru retele electrice/iluminat public – emise de Comuna Agigea” – in interesul obtinerii unei solutii judecatoresti favorabile; a folosit facturile 2540812 (exemplarul contrafacut 2) si 2540816, plus actul aditional nr. 1/14.01.2004 al SC Sarda Fish SRL prin care se consemneaza ca fiind aport la capitalul social adus de SC Condemar SA cu „platformele aferente imobilului Cherhana Agigea ” in sustinerea apararilor din cadrul dosarului civil 1529/118/2016 al Tribunalului Constanta avand ca obiect „nulitate act”-actiune promovata de Comuna Agigea impotriva societatii SC Sarda Fish SRL – in interesul obtinerii unei solutii judecatoresti favorabile. – a folosit facturile 2540812 (exemplarul contrafacut 2) si 2540816, plus actul aditional nr. 1/14.01.2004 al SC Sarda Fish SRL prin care se consemneaza ca fiind aport la capitalul social adus de SC Condemar SA cu „platformele aferente imobilului Cherhana Agigea ” la Judecatoria Constanta, in cadrul dosarului nr.21284/212/2016 avand ca obiect plangere contraventionala a societatii Sarda Fish SRL impotriva unui act de sanctionare emis de Politia Locala – in interesul obtinerii unei solutii judecatoresti favorabile; a folosit facturile 2540812 (exemplarul contrafacut 2) si 2540816, plus actul aditional nr. 1/14.01.2004 al SC Sarda Fish SRL prin care se consemneaza ca fiind aport la capitalul social adus de SC Condemar SA cu „platformele aferente imobilului Cherhana Agigea ” in sustinerea unei plangeri penale pendinte in fata unei alte autoritati judiciare penale – respectiv in data
27.03.2015, in interesul de a obtine justificarea calitatii procesuale in fata respectivei autoritati judiciare pentru societatea reclamanta; a folosit facturile fiscale 2540816/03.012001 – si 2540812/03.01.2001 -varianta falsificata 2 – in anexa 4 in cadrul dosarului civil inregistrat la Tribunalul Constanta sub nr. 1529/118/2016, la data de 28.04.2016, acte pe care le-au depus alaturat intampinarii prin care cereau respingerea actiunii formulate de Comuna Agigea; a folosit facturile fiscale 2540816/03.012001 – si 2540812/03.01.2001 -varianta falsificata 2 – in anexa 5 – in cadrul dosarului civil inregistrat la Judecatoria Constanta sub nr. 14.215/212/2015 acte depuse alaturat cererii de chemare in judecata prin care cereau anularea unei licitatii Comuna Agigea.
Datcu Liliana Camelia a folosit facturile 2540812 (exemplarul contrafacut 2) si 2540816, plus actul aditional nr. 1/14.01.2004 al SC Sarda Fish SRL prin care se consemneaza ca fiind aport la capitalul social adus de SC Condemar SA cu „platformele aferente imobilului Cherhana Agigea ” in sustinerea unei plangeri penale pendinte in fata unei alte autoritati judiciare penale – respectiv in data 27.03.2015, in interesul de a obtine justificarea calitatii procesuale in fata respectivei autoritati judiciare pentru societatea reclamanta; facturile 2540812 (exemplarul contrafacut 2) si 2540816, plus actul aditional nr. 1/14.01.2004 al SC Sarda Fish SRL prin care se consemneaza ca fiind aport la capitalul social adus de SC Condemar SA cu „platformele aferente imobilului Cherhana Agigea ” in sustinerea actiunii formulate de Datcu Liliana Camelia si Datcu Matei (administratori succesivi ai societatii) in cadrul dosarului 11039/212/2015 la Judecatoria Constanta, in scopul obtinerii unei solutii judecatoresti vizand „granituire”; a folosit facturile fiscale 2540816/03.012001 – si 2540812/03.01.2001 -varianta falsificata 2 – in anexa 4 in cadrul dosarului civil inregistrat la Tribunalul Constanta sub nr. 1529/118/2016, la data de 28.04.2016, acte pe care le-au depus alaturat intampinarii prin care cereau respingerea actiunii formulate de Comuna Agigea; a folosit facturile fiscale 2540816/03.012001 – si 2540812/03.01.2001 -varianta falsificata 2 – in anexa 5 – in cadrul dosarului civil inregistrat la Judecatoria Constanta sub nr. 14.215/212/2015 acte depuse alaturat cererii de chemare in judecata prin care cereau anularea unei licitatii Comuna Agigea.
Datcu Matei a folosit facturile 2540812 (exemplarul contrafacut 2) si 2540816, plus actul aditional nr. 1/14.01.2004 al SC Sarda Fish SRL prin care se consemneaza ca fiind aport la capitalul social adus de SC Condemar SA cu „platformele aferente imobilului Cherhana Agigea ” in sustinerea actiunii formulate de Datcu Liliana Camelia si Datcu Matei (administratori succesivi ai societatii) in cadrul dosarului 11039/212/2015 la Judecatoria Constanta, in scopul obtinerii unei solutii judecatoresti vizand granituire.
Prin plângerea penală formulată de persoana vătămată comuna Agigea reprezentată de primar, s-a solicitat efectuarea cercetărilor penale pentru săvârșirea infracţiunilor de fals si uz de fals, instigare la abuz in serviciu, în sensul ca numiţii Datcu Liliana, Datcu Matei Alin si Datcu Matei ar fi falsificat, în cuprinsul facturii fiscale 2540812/03.01.2001, emisă de SC MAREA NEAGRĂ SA către SC CONDEMAR SA, elementele de identificare ale unui bun imobil vândut, existând de asemeni un al doilea exemplar al aceluiaşi document, dar cu un conţinut diferit esenţial fata de prima varianta, fiind reclamate totodată mai multe mentiuni din document ca fiind nereale în substanța lor; totodată, în plângere se face referire că aceleași persoane ar fi falsificat și factura fiscală nr. 2540816/03.01.2001, emisă în aceeași direcție – în legătură cu bunul ce face obiectul tranzacției; legat de persoanele COJOCARU CONSTANTIN și GHEORGHIU DANIELA, aceștia au calitatea de avocați și sunt reclamați că ar fi înlesnit săvârșirea infracțiunilor comise de cei de mai sus, prin folosirea cu știință a acestor documente falsificate în fața autorităților judiciare; la rândul său, notarul public VERONICA PETRESCU este reclamată că ar fi legalizat copii de pe facturi inexistente, motiv pentru care se apreciază a fi săvârșit infracțiunea de abuz în serviciu.
La data de 07.03.2019 a fost depusa o „completare a plângerii penale”, în sensul ca acelasi petent reclama si pe numitii Buksz Valentin, Pislaru Ioana si Bidoae Silvia, membrii in CA al SC Condemar SA , pentru săvârşirea infracţiunilor de fals si uz de fals in forma art. 322 si al art. uz de fals, prev. de art. 323 Cod penal c.penal, respectiv ca ar fi emis/falsificat documentul „Hotarare AGA nr. 3/13.11.2003” care dispunea aducerea bunului imobil/obiect
al facturilor falsificate ca aport la capitalul social al societatii SC Sarda Fish SRL, persoana juridica insa inexistenta la acel moment, care dealtfel a luat fiinta la data de 18.12.2003; numitii Tudose Aurel si Bidoae Silvia, pentru un alt act material al acelorasi infractiuni, in sensul ca ar fi emis un al doilea document intitulat „extras Hotarare AGA 13.11.2003, care avea un continut diferit/prin adaugirea unor mentiuni”, act folosit la ORC pentru justificarea situatiei patrimoniale ale SC Sarda Fish SRL, care intre timp luase fiinta juridica; Datcu Liliana si Datcu Matei, pentru un al material al acelorasi infractiuni, acestia fiind reclamati ca au folosit in ORC Constanta sus-mentionatul document, in scopul obtinerii consecintei juridice a validarii atributelor persoanei juridice SC Sarda Fish SRL.
În actul de sesizare, se rețin următoarele:
„ SC Marea Neagra SA este o societate cu capital partial de stat/partial privat, infiintata in 13.02.1991, avand ca atribute de identificare J/13/571/1991 si CUI 2750467, sediul social declarat in Constanta str. Caraiman nr. 1.
Suspectul Datcu Matei a avut calitatea de administrator si membru CA/presedinte si director general, incepand cu 11.04.2001.
Buksz Valentin a avut deasemeni calitatea de administrator statutar.
Pe data de 10.07.2000, cf incheierii date in dosarul 882/COM/2000 al Tribunalului Constanta, societatea a intrat intr-o prima insolventa, fiind desemnat ca administrator judiciar Maestro SRL.
Facem mentiunea ca din acel moment, functionarea societatii a devenit interdependenta cu a administratorului judiciar – mentiune ce are importanta in justificarea aprecierilor ce se vor face in continuare legate de „circuitul juridic al patrimoniului acesteia”.
Aceasta procedura a fost inchisa de judecator 15.05.2001, cf. incheierii 1213/COM a Tribunalului Constanta.
Este de necontestat ca in perioada de insolventa, cf. disp. art.18 lit b si i, art. 65 lit d si e , art. 71, art. 75 din legea 64/1995 a insolventei (asa cum era in vigoare la acel moment) – societatea nu putea vinde elemente de patrimoniu fara aprobarea administratorului judiciar si a judecatorului sindic, fara acordul conform al Adunarii Creditorilor si mai ales fara ca aceste operatiuni sa fi fost inscrise in planul de reorganizare a societatii.
Un element extrem de important a fi relevat este acela ca situatia patrimoniului societatii trebuia – inca de la intrarea in insolventa- sa fi fost comunicata corect si complet – administratorului judiciar, care trebuia sa aibe la dispozitie „imaginea de ansamblu” a acestuia.
In acest context, din probele administrate, rezulta ca imobilul „Cherhanaua Agigea” – nici macar nu a fost trecut in inventarul prezentat acestuia, insa, pe cale separata, au fost facute in mod ocult mai multe operatiuni juridice asupra acestui element de patrimoniu, care in mod aparent a fost instrainat catre un tert.
Numai ca bunul in sine are doua componente si anume:
-activele/constructii – care au apartinut si apartin de drept SC Marea Neagra SA
-terenul aferent – care a apartinut si apartine UAT Agigea
Referitor la regimul juridic al terenului, asa cum acesta a fost identifcat in cuprinsul expertizei topografice (Gradinaru Aliona) – rezulta in mod cert ca este proprietatea Comunei Agigea.
Bunul imobil a fost inventariat in domeniul public in baza HCL 57/2010, act cu caracter definitiv din perspectiva juridica, deci cu valoare probatorie deplina pe acest segment.
Intabularea imobilului s-a efectuat in baza unei hotarari judecatoresti deasemeni ramase definitiva, aceasta fiind pronuntata in cadrul dosarului 27932/212/2010* al Tribunalului Constanta.
Practic, instanta, prin decizia 423/18.09.2012 data in cauza, a obligat OCPI sa procedeze la intabularea terenului in suprafata de 8940 mp cu numar cadastral 16801 in patrimoniul UAT Agigea. In considerentele deciziei, in conditiile in care acestea beneficiaza de autoritatea data de puterea de lucru judecat, se mentioneaza ca temeiul legal in baza caruia Comuna Agigea este proprietarul terenului este dat de prevederile art. 36 alin 1 din Legea 18/1991.
La toate acestea se adauga si anumite imprejurari legale lamurite de prevederile art. 4 alin. 1 din HG 834/1991.
Potrivit acestor dispozitii legale, terenurile aflate in folosinta fostelor unitati de stat si pentru care nu au fost obtinute certificate de atestare a dreptului de proprietate, trec in patrimoniul unitatilor administrative pe raza carora acestea se afla.
Toate aceste argumente sunt coroborate logic cu declaratiile celor 2 administratori judiciari, audiati in ancheta penala si care au declarat ca SC Marea Neagra SA nu a fost proprietarul terenului, societatea comerciala avand acest teren doar in folosinta.
Revenind la descrierea situatiei premisa, consideram ca se evidentiaza faptul ca in permanenta, asa numita operatiune a fost facuta de subiectii din cauza cu eludarea evidenta a legii si fara stiinta administratorului judiciar, a judecatorului sindic si Adunarii Creditorilor.
In acest sens, din declaratia martorului Sarbu Anca, reprezentanta administratorului judiciar, rezulta ca aceasta sustine sub juramant faptul ca nu a avut stiinta nici macar despre existenta bunului (Cherhanaua Agigea) ca si element de patrimoniu si deasemeni nici de operatiunile efectuate in raport de acesta (este vorba de primul practician in insolventa desemnat in cadrul primei proceduri de reorganizare a societatii de stat)
Concret, cele doua facturi, adica nr. 2540812 (care la randul sau exista doar in copie si inca in doua forme diferite) cat si 2540816 (deasemeni document inexistent in forma originala) stipuleaza ca se vinde un imobil (intitulat „platforme de beton” – aflate evident pe un teren public – plus Cherhana Agigea, inclusiv diguri de aparare) – catre SC Condemar SA, contra sumei de 107.695. 000 lei si 1.552.737.470 lei, adica un total de 1.660.432.470 lei.
In afara de valoarea apreciabila in sine – (care la acest moment se cunoaste ca nici nu a fost achitata vreodata catre asa zisul vanzator) – trebuie mentionat ca societatea SC Marea Neagra SA, in conditii normale nu ar fi iesit din procedura de insolventa cu o datorie de 786.557.100 lei – (suma care a fost stabilita de judecator ca fiind datorata exact catre SC Condemar SA/asa zisul cumparator al imobilului neachitat)- dupa cum am precizat anterior.
Practic, daca aceste documente ar fi existat, ori daca (in caz afirmativ) ar fi fost reale si inregistrate in contabilitate, apoi achitata contravaloarea lor, rezulta ca nu Condemar SA ar fi fost creditor, ci dimpotriva, aceasta ar fi avut pozitia de debitor fata de partea civila SC Marea Neagra SA – dar cu o suma mult mai mare, adica 873.875.370 lei.
Conform documentelor probatorii, dar in special a declaratiei reprezentantului administratorului judiciar initial, rezulta insa ca operatiunea de vindere/cumparare a bunului imobil, in realitate nu a avut niciodata loc, adica nici la data de 03.01.2001 si nici ulterior.
In plus, oricum, terenurile nu pot fi vandute prin facturi, ci numai prin acte notariale, iar in cauza o plaforma (asa cum se consemneaza in factura in intentia evidenta de a crea confuzie) – nu sta „nici in suspensie magnetica, nici in levitatie – in aer -n.n.”- si nu poate fi nici macar conceput ca poate fi vanduta separat de terenul pe care este asezata si referitor la care nu exista drept de supeficie sau ceva similar – n.n.
Pe de alta parte, pentru a se vinde un teren, trebuia ca vanzatorul insusi sa aibe un titlu valid pe acesta.
Or, in concret, terenul (intitulat in documente ca fiind –„platforma de pamant”)- a apartinut si apartine UAT Agigea si nu SC Marea Neagra SA.
Din acest motiv, in cauza, apar a fi persoane vatamate simultan atat UAT Agigea cat si SC Marea Neagra SA, fapt pentru care acestea si s-au constituit parti civile in cauza.
- SC Condemar SA este o societate infiintata la data de 20.02.1991 cu capital mixt de stat si privat, avand ca atribute de identificare J13/621/1991, CUI 1901251, sediul social declarat in Constanta str. Caraiman nr. 1, adica acelasi sediu ca si SC Marea Neagra SA.
Din perspectiva administrarii acesteia, societatea a fost reprezentata de Datcu Matei- administrator/presedinte CA si director, pana pe data de 12.04.2001. (daca facturile 2540812 si 2540816 ar fi fost emise in data de 03.01.2001, ar fi insemnat ca s-au generat in mandatul sau la aceasta societate, mentiune ce se va alatura altora, prin efectul cumulat al carora se va dovedi reaua-credinta continua a respectivului – n.n.) Buksz Valentin, membru CA, Pislaru Ioana, membru CA- plus alte persoane fata de care insa nu exista plangere penala.
In mod normal, o factura trebuie inregistrata in contabilitate in momentul emiterii sale, dar oricum, cel mai tarziu – pana la incheierea exercitului financiar contabil lunar.
In acelasi timp, fiind un document ce atesta o operatiune de transfer de proprietate, acesta trebuie sa fie pastrat in original ca fiind dovada titlului de proprietate insusi .
Insa, asa cum am mentionat, documentele in sine nu exista, iar in contabilitate nu au fost inregistrate, sumele aferente nu au fost achitate, adica actele in sine sunt doar niste inscrisuri falsificate evident si care au fost folosite in maniera aratata in cele ce urmeaza.
Aici trebuie prezentata si situatia creata de continutul diferit al aceleiasi facturi – adica cea inregistrata cu nr. 2540812/03.2001 (in sensul ca sunt folosite pe rand, doua exemplare ale acestuia, dar cu continuturi ele insele diferite).
Pe de alta parte, la capitolul privind analiza acestora, vom expune argumentatia care creeaza convingerea ca sunt falsificate si folosite in mod succesiv , conform evolutiei interesului autorilor, care pentru a acoperi falsurile initiale au generat ulterior acte false
„in cascada” …n.n.
Aparent, SC Condemar SA devenise cumparator al imobilului „Cherhanaua Agigea” – dar fara sa se fi achitat vreodata/vreun ban „vanzatorului aparent” SC Marea Neagra SA – (societate fata de care emitea pretentii financiare la mai putin de jumatate din pretul asa zisei achizitii, act comercial care insa nu a fost autorizat vreodata nici de administratorul judiciar si nici de CA sau de AGA ori de judecatorul sindic).
Pe data de 09.09.2002, prin sentinta 5634/COM/ds 1982/2001 a Tribunalului Constanta, se deschide o a doua procedura de insolventa fata de SC Marea Neagra SA, fiind desemnata de aceasta data Continvest Insolventa SPRL ca administrator/lichidator judiciar- reprezentata de Potop Angela.
Ca si in precedent, nici acest nou administrator judiciar nu a fost informat de existenta si de situatia activului Cherhanalei din Agigea ori de existenta vreunei facturi dintre cele in cauza, fie si pentru a recupera creditul aferent – ca atribut si obligatie a practicianului in insolventa investit de judecatorul sindic.
Insa administratorul a observat ca inca din anul 1999 exista chiar si un contract de leasing imobiliar in favoarea lui Datcu Matei, ca reprezentant al SC Matimar SRL privind acest bun, care, dupa cum am mai aratat, nu fusese nici macar trecut in evidentele de inventar ale societatii.
Mai mult, administratorul/lichidator judiciar a gasit o factura, adica cea cu nr. 2540812, dar nu in exemplar original (care nici nu exista in materialitatea sa) – ci in copie xerox – act care fusese inregistrat in contabilitatea societatii abia in iulie 2002, adica la cca un an si jumatate de la asa zisa emitere (varianta falsa nr.1)
Legat de factura 2540816 insa, Potop Angela nu a regasit deasemeni nici o mentiune contabila, nici plata echivalentului ori vreo forma de autorizare a operatiunii, aceasta fiind cu atat mai important in conditiile starii de insolventa a societatii, ori macar vreun inventar care sa includa situatia acestui bun.
- SC SARDA FISH SRL – a fost infiintata in 18.12.2003 avand CUI 16014215 si J 13/3623/2003, sediul social in Constanta Bd. Aurel Vlaicu nr. 7.
Actionariatul acesteia era compus din Datcu Matei cu 50% si Datcu Liliana cu 50%. Datcu Matei era administrator statutar.
Prin Hotararea nr. 3/13.11.2003, CA al SC Condemar SA dispune participarea la capitalul social al SC Sarda Fish SRL cu „un imobil in natura -Cherhana Agigea”.
Documentul este semnat sub numele de Buksz Valentin-actionar, Pislaru Ioana- actionar si Bidoae Silvia-actionar.
Insa:
- in primul rand, SC Sarda Fish SRL, ca entitate beneficiara, nici macar nu exista la acea data pe de o parte, neavand nici macar rezervarea de denumire (chitanta de plata a rezervarii catre ORC nr. 319.4358 fiind emisa la data de 25.11.2003),
- in al doilea rand, asa cum am zis, titlul de proprietate al acestei societati asupra bunului/aport la capitalul social al societatii neinfiintate nici nu exista la modul real, nefiind deci nici inregistrat si nici achitat ca atare catre asa zisul vanzator SC Marea Neagra SA.
Inca o data, facem trimitere la faptul ca reprezentantii societatilor implicate in acest circuit sunt in permanenta aceleasi persoane, care s-au rotit intre ele prin diferite functii de conducere, astfel ca nu se poate spune ca vreunul nu ar fi stiut ce se intampla in cauza.
In data de 14.01.2004, la ORC Cta, a fost prezentat pentru inregistrare documentul societar „Act aditional nr. 1” al carui obiectiv era cooptarea SC Condemar SA in cadrul SC Sarda Fish SRL.
Pentru a se valida operatiunea, au anexat si prezentat judecatorului documentul intitulat „extras hotarare AGA/13.11.2003” act in care sintagma din hotararea efectiva, respectiv faptul ca SC Condemar SA participa la capitalul social al SC Sarda Fish SRL cu „un imobil in natura -Cherhana Agigea” aparea diferita, in sensul ca aceasta continea in mod adaugat in plus si sintagma „cu platforma aferenta”.
Acest document este semnat sub numele de Bidoae Silvia, persoana care insa neaga faptul ca semnatura ii apartine – (faptul fiind dealtfel demonstrat si de chestiunea data de realitatea obiectiva ca aceasta nu avea nici o legatura cu managerul SC Condemar SA, adica SC Compania de Managment SRL, emitentul aparent al documentului contrafacut).
Pe aceasta baza, efectul juridic a constat in emiterea de catre judecatorul de la ORC a incheierii 11120/05.02.2004, in care SC Condemar SA a devenit astfel coasociat la SC Sarda Fish SRL cu 98% din partile sociale, datorita „aportului in natura” cu bunul sus mentionat.
Imediat, adica in 26.03.2004, SC Condemar SA, prin actul aditional emis tot sub nr. ”1” – autentificat la BNP Petrescu Veronica sub nr. 738 – declara ca iese din SC Sarda Fish SRL, insa ii lasa cu titlu gratuit exact imobilul cu care aportase capitalul social, in conditiile deja anterior analizate.
Acest document de cesiune al partilor sociale nu este deasemeni autorizat de AGA Condemar SA, asa cum, cel putin aparent, s-a procedat in mod contrar la intrarea in societate, respectiv prin Hotararea AGA 3/13.11.2003.
Oricum, din declaratia martorului Buksz Valentin rezulta ca ar fi existat un „contract de cesiune de parti sociale” prin care inculpatul Datcu Matei ar fi recunoscut ca datoreaza in schimbul acestor parti sociale o suma de bani apreciabila, adica echivalentul celor doua facturi contrafacute/falsificate respectiv un total de 1.660.432.470 lei si care suma insa nu a fost vreodata achitata catre asa zisul „cedent”.
Relevanta acestei chestiuni este ca -cu atat mai mult- nu poate fi invocata nici macar prezumtia de dobanditor de buna credinta a bunului asa zis achizitionat -si de folosire a documentelor falsificate de catre inculpati.
La aceasta concluzie, respectiv a lipsei totale de buna credinta a suspectilor in intreg ansamblul de activitati analizate, concura si faptul ca respectivul „contract de cesiune de parti sociale”, la randul sau, a fost deasemeni ascuns de catre suspecti, iar despre existenta acestuia s-a aflat abia cu ocazia verificarii inregistrarilor oficiale de la ORC Constanta facute in special in urma depozitiei martorului Buksz Valentin.
In acelasi sens, observam si faptul ca asa zisul contract nu apare nici el inregistrat in contabilitatea aparentului cedent – SC Condemar SA- persoana juridica ce ar fi avut dreptul sa primeasca macar echivalentul sumei – pret al partilor sociale asa zis cedate – fapt care insa nu s-a intamplat decat in actele emise „in cascada, pentru a acoperi pe rand efectele falsurilor initiale”.
4) Analiza documentelor falsificate folosite in vederea crearii unor consecinte juridice/element constitutiv al infractiunii de uz de fals:
- Factura 2540812/03.01.2001 –EXEMPLARUL 1 – atesta – (in conditiile deja expuse, adica de inexistenta a originalului, a lipsei autorizarii judecatorului, administratorului judiciar si AGA si al inregistrarii contabile si/sau a platii) – o „vanzare” – a unei „Platforme de pamant cu diguri de aparare aferente” (mentiuni facute deasupra liniei de barare) si a unui –
„imobil cherhana localitatea Agigea-suprafata 1605 m2 ” –(mentiuni facute sub linia de
barare) -contra sumei de 107.695,00 lei. -(in conditiile in care ope legis, vinderea de terenuri fara act autentic este nula absolut -n.n.).
Mai mult, nu trebuie omis nici argumentul extrem de important ca terenul nu avea cum sa faca obiectul unei instrainari in conditiile in care acesta apartinea UAT Agigea si nu asa zisului vanzator SC Marea Neagra SA.
Conform declaratiei martorei Pavel Elena Monica, acest document este semnat de ea ca si contabil, fara a recunoaste ca scrisul ii apartime.
Mentioneaza martora si faptul ca nu a existat si ca nu poate prezenta nici o dovada de existenta a vreunei forme de autorizare a operatiunii consemnate in document (prealabila sau ulterioara), insa aceasta mai afirma ca nu a facut nimic „de capul ei” – si relativ la care precizeaza ca „nu ea ar dispus tranzactia la care se refera factura”.
Recunoaste martora insa ca ar fi fost incheiat documentul cand administrator statutar era Datcu Matei si stie ca societatea era in insolventa la acel moment, adica oricum nu la data inserata pe documentul in sine, act care, asa cum am mai aratat, nu exista ca atare in varianta sa „originala”.
Chiar daca, din analiza documentatiei primite de la ORC rezulta ca Datcu Matei a devenit director si presedinte al consiliului de administratie la Marea Neagra la data de 11.04.2001 – deci la 3 luni de la data aparenta de emitere a facturilor fiscale analizate ca fiind false si folosite succesiv de inculpati- depozitia martorei, care a aratat ca Datcu Matei era administratorul societatii, este foarte importanta in dovedirea perceptiei martorei fata de acesta din urma cu privire la calitatea lui Datcu Matei de factor decizional in conducerea societatii Marea Neagra SA.
Martora il percepe pe Datcu Matei – la momentul emiterii facturilor fiscale -ca fiind adevaratul administrator la SC MAREA NEAGRA.
In acest sens, prin aceste argumente este dovedit/justificat inca o data faptul ca Datcu Matei, beneficiarul final al imobilelor supuse tranzactiilor frauduloase cu acte false – (prin intermediul SC SARDA FISH SRL) a cunoscut si chiar a dispus operatiuni legate de emiterea facturilor ce atestau o asa zisa instrainare a Punctului Piscicol Agigea.
Toate acestea sunt facute in conditiile in care Datcu Matei declara ca “nu cunostea nimic despre operatiunea de vanzare a cherhanalei efectuata in data de 03.01.2001”.
In suplimentul dispus la constatarea tehnico-stiintifica grafoscopica, specialistul criminalist a concluzionat in mod cert ca factura 2540812/03.01.2001 emisa de Marea Neagra este scrisa de aceeasi persoana care a scris factura 5889606/30.09.2001 – emisa de societatea Matimar SRL catre Marea Neagra – pret 930.104.595 lei.
Or, societatea Matimar SRL era detinuta la acel moment tot de Dactu Matei.
Aceasta chestiune dovedeste cu prisosinta faptul ca persoana care primea instructiuni de la Datcu Matei sa redacteze (sa faca consemnari olografe) in continutul facturilor la societatea Matimar SRL, este aceeasi persoana ce a scris facturile contrafacute emise de Marea Neagra, adica evident sunt operatiuni facute exclusiv la instructiunile sale.
Ori, rezultatul analizei acestei depozitii este acela ca se dovedeste caracterul de fals al facturii si din perspectiva datei, intrucat Datcu Matei a devenit administrator la SC Marea Neagra SA abia trei luni mai tarziu, adica din luna aprilie 2001 (dupa ianuarie 2001) – (moment pana la care fusese administrator la „cumparatorul SC Condemar SA”).
Martora nu a putut insa prezenta nici o explicatie a ignorarii insasi existentei administratorului judiciar – in aceasta operatiune, pe langa ignorarea judecatorului sindic si a Adunarii Creditorilor.
Tinand insa seama ca prima procedura de insolventa a fost inchisa in 15.05.2001, o explicatie logica si pe care o consideram extrem de probabila, poate fi aceea ca aceasta asa zisa factura (inexistenta in original) a fost de fapt emisa ulterior acestei date, dar cu mentiuni false privind data emiterii…..
- Factura 2540812/03.01.2001 –EXEMPLARUL 2 – atesta – aceleasi chestiuni ca exemplarul 1, insa de aceasta data suprafata 1605 m2 este majorata „din pix” cu 6000 mp, adica este consemnata ca fiind 7605 mp.
Martora Pavel Monica Elena isi recunoaste semnatura si pe acest exemplar diferit, fapt pe care insa nu il poate explica in nici un fel.
- Factura 2540816/03.01.2001 – atesta – (in conditiile deja expuse, adica de inexistenta a originalului, a lipsei autorizarii administratorului judiciar si AGA, al judecatorului sidic precum si al inregistrarii contabile si/sau a platii) – o „vanzare” – a unui
„imobil cherhana localitatea Agigea” (mentiuni facute deasupra liniei de barare), si –
„platforma beton aferenta – suprafata 1605 mp ” – (mentiuni facute sub linia de barare) – contra sumei de 1.552.737.470 lei.
Spre deosebire de factura anterioara cu cele doua exemplare diferite ale sale, aceasta din urma nu a fost regasita de administratorul judiciar Potop Angela in nici un moment (nici in prezent) – in contabilitatea societatii si evident nu a existat nici o plata a acestei sume.
Si acest document este semnat tot de martora Pavel Monica Elena, care insa, din nou, nu da nici o explicatie legata de nici una dintre mentiuni si de toate celelalte aspecte care justifica critica de document contrafacut adusa ambelor facturi din cauza.
La randul sau, martora Petrescu Veronica/notar public – a depus insa un set de documente in care a afirma ca nu mai detine nici ea, la randul sau, documentele aferente operatiunii de legalizare a copiilor de pe cele 2 facturi legalizate si analizate, pentru ca a predat documentele catre SC Recsal SRL.
Insa, observam ca aceasta persoana nu a legalizat acte originale (a caror existenta insasi nu a fost dovedita, ci dimpotriva) -ci a legalizat copii de pe copii a exemplarului 2 al facturii (false) 2540812/03.01.2000, precum si de pe factura (falsa) 2540816/03.01.2000 – (ceea ce inseamna intr-o logica de tip binar, fie ca a mintit sub juramant, fie demonstreaza ca afirmatiile numitilor Datcu Matei, Datcu Matei Alin si Datcu Liliana care afirma ca ei nu au avut niciodata la dispozitie aceste documente in original – sunt nereale).
Facem aceasta analiza logica intrucat inculpoatii, cu ocazia audierilor, au mentionat ca ei insisi-ca beneficiari – nu au avut niciodata „facturile in original”.
Ori, cat timp cel care a legalizat ca fiind „conform cu originalul” aceste documente a facut aceasta la cererea inculpatilor, care au declarat insa ca nu au avut vreodata actul in original insusi, atunci singura concluzie posibila este aceea ca s-a legalizat „copie dupa copie”..
Aceste chestiuni au fost oricum lamurite in cauza pana la finele anchetei penale intrucat nici exemplarul „original” 1 al facturii false 2540812/03.01.2000, la randul sau nu a fost vazut de nimeni.
In indiferent care varianta, adica fie ca “originalul celor doua facturi” a existat sau nu – (desi este greu ca aceeasi factura sa aibă doua conţinuturi diferite) – este extrem de probabil ca acestea sa fi fost falsificate, fie prin emiterea/suprapunerea unor asa zise copii xerox, fie prin contrafacerea continutului unor formulare (aspect sustinut de notarul public Petrescu Veronica).”
În cauza dedusă judecății, petenții au calitatea prevăzută de art. 336 alin. 1 C.proc.penală pentru a formula plângere împotriva soluției de clasare dispusă prin rechizitoriul nr. nr. 539/P/2018 din data de 22.07.2019 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța pentru că au fost trimiși în judecată pentru comiterea infracțiunii de uz de fals care se află în conexitate cu infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în raport de care s-au efectuat acte de urmărire penală în cadrul aceluiași dosar penal.
Cu privire la soluția de clasare dispusă în cauză, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale, se observă că situațiile reglementate în art. 16 alin. (1) lit. a) – e) C. proc. pen. sunt înscrise cauzele de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale sau de stingere a acțiunii exercitate pentru inexistența temeiului acțiunii, fie a temeiului de fapt, respectiv a faptei ilicite, fie a temeiului de drept, a normei juridice care dă dreptul la acțiune.
Celelalte cauze înscrise la lit. f – j) ale aceluiași articol sunt impedimente ale punerii în mișcare sau exercitării acțiunii, care odată constatate, lipsesc de obiect acțiunea penală. În aceste situații, acțiunea nu mai poate fi pusă în mișcare sau, odată declanșată, se stinge în momentul intervenției cauzei, astfel că rămâne fără suport orice activitate procesuală, stingându-se întreg procesul penal, indiferent de faza în care se află.
Legiuitorul a prevăzut, însă, și posibilitatea continuării procesului penal în situațiile în care a intervenit o cauză de stingere a acțiunii penale, care presupune lipsa de obiect.
Astfel, potrivit art. 18 C. proc. pen., în caz de amnistie, prescripție sau retragere a plângerii prealabile, precum și în cazul existenței unei cauze de nepedepsire, suspectul sau inculpatul poate cere continuarea procesului penal.
Numai în aceste situații se poate exercita în continuare acțiunea penală și numai suspectul sau inculpatul pot cere continuarea procesului penal pentru a se constata lipsa de temei a acțiunii.
În celelalte situații, per a contrario, acțiunea penală se stinge și, odată cu ea, se stinge și procesul penal.
Întrucât acțiunea penală este personală, în cazul intervenirii prescripției răspunderii penale, organele judiciare nu pot adopta decât soluția de stingere a procesului penal, nemaiputând adopta celelalte soluții de fond ce vizează vinovăția inculpatului. După intervenția prescripției răspunderii penale, nu se mai pot derula acte specifice tragerii la răspundere penală pentru că nu există fundament juridic pentru continuarea procesului penal.
În cauza dedusă judecății, se constată că actul de sesizare îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru începerea urmăririi penale, sub aspectul comiterii infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, iar termenul de prescripţie a răspunderii penale s-a împlinit astfel încât, în mod legal și temeinic, reprezentantul Ministerului Public a dispus clasarea clauzei. Petenții nu sunt îndreptăţiţi să solicite continuarea procesului penal pentru că nu au calitatea prevăzută de lege pentru a iniția acest demers juridic, potrivit art. 18 din Codul de procedură penală.
Având în vedere că soluția de clasare este legală și temeinică sub aspectul intervenirii prescripţiei răspunderii penale, nu va forma obiect de analiză criticile care vizează nelegalitatea actelor de urmărire penală sau întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii fals în înscrisuri sub semnătură privată pentru că ar reprezenta, în esență, o analiză pe fond a solicitării de continuare a procesului penal formulată de persoane care nu au calitatea prevăzută de lege, respectiv aceea de suspect sau de către inculpat, potrivit art. 18 din Codul de procedură penală.
Pentru aceste motive, în baza art.341 alin.6 lit.a Cod procedură penală respinge ca nefondată plângerea formulată de petenții Datcu Matei, Datcu Liliana Camelia Datcu Matei Alin și Sarda Fish SRL împotriva soluției de clasare dispusă prin rechizitoriul nr.539/P/2018 din data de 22.07.2019 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța.
Conform art.275 alin.2 Cod procedură penală obligă petenții la plata sumei de 500 lei fiecare, cheltuieli judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E:
În baza art.341 alin.6 lit.a Cod procedură penală, respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petenții Datcu Matei, Datcu Liliana Camelia, Datcu Matei Alin și Sarda Fish SRL împotriva soluției de clasare dispusă prin rechizitoriul nr.539/P/2018 din data de 22.07.2019 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța.
Conform art.275 alin.2 Cod procedură penală obligă petenții la plata sumei de 500 lei fiecare, cheltuieli judiciare avansate de stat.
Definitivă.
Pronunţată în cameră de consiliu, azi 23.04.2021.
Judecător de cameră preliminară, Grefier,
Cătălin Jigău Butnaru Elena
Toată această afacere sulfuroasă, a fost scoasă la lumină, încă din 2018, prin ancheta publicată de colegii noştri de la Dezvăluiri.ro
Continuare: https://www.dezvaluiri.ro/adevarul-murdar-din-spatele-famigliei-de-la-pescaria-lui-matei/
Lasă un răspuns