În anii treizeci, în Germania începea să prindă contur și putere mișcarea NSDP, național – socialismul german sau ultracunoscutul nazism. În 1936 nemții au renunțat la Tratatul de la Versailles remilitarizând Renania. Liderii europeni n-au reacționat pe măsură. Au crezut că este doar un val într-un pahar cu apă. În 1938, Austria a fost anexată Germaniei. Nicio reacție a restului Europei și de această dată. Au tratat cu toleranță anexarea, ca pe o problemă de familie a nemților. Apoi, a urmat anexarea zonei sudete din Cehoslovacia. Aceeași lipsă de reacție a puterilor Europei. Numai că, s-au cam trezit că Hitler începuse să le facă ordine prin ograda europeană. Era prea târziu. Toleranța dusă la pasivitate a declanșat o baie de sânge la nivel mondial. Redus la scară, noi românii riscăm să repetăm istoria în problematica maghiară. Mai cu duhul blândeții, ne-am tot gândit să nu ne certăm cu ungurii, și pentru asta le-am dat mai multe drepturi decât au ceilalți cetățeni români. N-am reacționat pe măsură deși am știut din timp că Budapesta finanțează epurarea etnică prin pârghii economico-financiare în județele Harghita și Covasna, și uite că ne-am trezit că de la un deget dat, acum unii etnici maghiari vor toată mâna. O păpușă care-l reprezenta pe Avram Iancu a fost incendiată în spațiul public și încă ne tot mințim că steagul ăla nu reprezintă o amenințare. Dar, când îl înalță în piața publică cu uniforme istorice oare ce o fi? Or fi rămas fără haine? Revenind la actualitate, spun că este fals ce acredita astăzi (n.r.-26.02.2012) Moise Guran la Europa Fm – România în direct în legătură cu faptul că etnicii maghiari nu vorbesc româna pentru că s-au trezit în 1918 în România. Cum ne-am putea închipui că până în 1989, în țara asta, era vreun maghiar, care mergea la școala, o absolvea, se angaja și nu vorbea românește? Atunci, nu exista învățământ în limba maternă. Acum, există o majoritate compusă din foarte mulți tineri care nu vorbesc românește pentru că au studiat-o, sau nu, la nivel de limbă străină deoarece așa au vrut liderii lor și cealaltă parte care-a fost contemporană cu nea Nicu și deși știe românește, refuză să vorbească. Motivul ar fi frica de ceilalți maghiari sau pur și simplu voința ori ambele. Părerea mea este că, UDMR n-a făcut decât să-i izoleze, controlându-i informațional și manipulându-i. Degeaba se uită ei la alte posturi tv pentru că nu înțeleg decât maghiara: informația le parvine exclusiv din media locală finanțată de Budapesta și sunt manipulați cu ideea că sunt săraci din cauză că banii se duc la București și doar autonomia le poate rezolva problema. Dacă ar înțelege româna, mulți etnici ar afla că senatorul Verestoy Attila zis „Drujba lui Dumnezeu” a belit toți munții de păduri, a concertat matrapazlâcuri în stil mare derulate de liderii UDMR la fel ca și alți politicieni. Privit altfel, populația din HARCOV este prizonieră deoarece, în afara celor două județe foarte sărace, etnicii nu se pot angaja fiindcă nu știu limba română (vezi cerința de limbă română a marelui investitor din Sf. Gheorghe și deranjul creat în consiliul județean de aceasta cerință). Singura modalitate elegantă de a rezolva problema ar fi ca, Guvernul României să răspundă cu aceeași monedă cu care Budapesta agită apele în HARCOV: să stimuleze apariția de investitori în zonă, care vrei nu vrei vor folosi limba română. Astfel, se va repopula zona cu români și/sau puținii rămași nu se vor mai simți abandonați. Ne tot dăm de ceasul morții cu maghiarii și soluțiile de conviețuire pașnică cu ei. Dar ce spuneți despre puținii români rămași în zonă si cei mulți care au plecat din HARCOV alungați fiind prin epurare economică, segregare la angajare sau la salarizare pe criterii etnice? Lucrurile sunt grave în zonă. Românii fiind foarte puțini tac și înghit mizeriile etnicilor extremiști pentru a supraviețui în timp ce, guvernele îi trădează prin guvernările cu UDMR și pasivitatea generată de aceste parteneriate. Povestea bilingvă a degenerat. Am fotografii cu localități din Harghita care au denumirea doar în limba maghiară. Denumirea bilingvă a localităților, mi se pare a fi o tâmpenie dar face parte din politica pașilor mărunți. Au început bilingv, apoi au sucit ordinea inscripționării denumirilor și traducerilor punând româna pe poziția doi. Acum, pe alocuri au început să desființeze scrierile în limba română, au schimbat în totalitate numele străzilor înlocuindu-le cu nume ungurești etc. Din câte știu, numele proprii nu se traduc. Cum ar fi să-i spui lui Miklos – Mihai, lui Istvan-Ștefan, sau lui Laszlo-Vasile? Ele sunt nume echivalente dar totuși, pe Miklos îl cheamă Miklos nu Mihai. Tot așa, Miercurea Ciuc este Miercurea Ciuc și nu Csikszereda! Sunt localități a căror denumiri bilingve n-au nicio asemănare fonetică. Partea cea mai proastă aici este faptul că, un tânăr etnic maghiar cu o hartă rutieră nu va găsi Miercurea Ciuc niciodată pentru că el va căuta Csikszereda iar pe hartă nu-i trecut așa. Ca să întelegeți cât de grave sunt lucrurile, vă relatez o întâmplare: eu mă trag din enclava românească numită Toplița, de unde-i și ministrul Mircea Dușa, fost secretar UTC pe județ, fost consilier local PSD, fost primar și fost prefect de Harghita. Deși numele lui are rezonanțe cehești, se pare că simte românește. Revenind, vă voi spune că, aflându-mă într-o seară într-un restaurant local, împreună cu doi prieteni din copilărie, sărbătoream revederea ciocnind un pahar cu vin. În afară de masa noastră, ocupată mai era doar una, la care se afla o pereche de îndrăgostiți. Pentru că formația nu știa să cânte Gică Petrescu am cerut Treceți Batalioane Române Carpații. Deși mi-a luat banii, lăutarul șef n-a cântat melodia cu versuri spunând că nu le știe deși era român (între timp a murit, Dumnezeu să-l ierte) era ardelean și era și absolvent de Conservator. A doua seară, am ieșit mai mulți prieteni la restaurant printre care și o pereche de secui maghiarizați. Având piticul pus pe românul meu de la formație, m-am gândit să-i fac o cheie: am plătit să cânte Ozo Szep pentru prietenii mei secui. Surprizăăăă! A cântat și a știut și versurile. De ce „n-a știut” versurile cu care defilează Armata Română? Din cauză că fiul lui cânta lângă el în formație, fiu ce are ca mamă o unguroaică sau secuiancă maghiarizată. Și asta se întampla în singura localitate și municipiu din Harcov, unde românii sunt majoritari. Atât de grave au ajuns lucrurile. Românii noștri stau acolo în poziția ghiocelului, inclusiv în familiile mixte. Își dau copii la școală în limba maghiară pentru că sunt săraci și banii dați de guvernul ungar -celor care fac școala în această limbă – sunt bineveniți. Și, uite așa se închid școlile românești din lipsă de elevi, pe lângă lipsa de fonduri. Segregația a atins chiar cote ilare dacă putem spune așa. Umblă vorba că, femeile de serviciu de etnie maghiară din anumite școli din HARCOV, nu spală decât căcatul unguresc nu și pe cel românesc, WC-urile fiind ca niște redute etnice cărora drapelul le mai lipsește. Iată că, toleranța noastră, dusă la pasivitate, a alimentat tupeul unor lideri și al unor etnici maghiari, tupeu care a devenit unul fără margini.

Faceți un exercițiu de imaginație și închipuiți-vă soarta românilor într-un presupus HARCOV autonom. Oare ce ar păți ei dacă extremiștii maghiari îi dau foc simbolic lui Avram Iancu încă de pe acum și fac declarații ca primarul Raduly? Părerea mea este că școala ar trebui făcută doar în limba română cu opțiunea pentru minoritari de a învăța limba și literatura maternă în ore de curs adiționale. Alte materii precum istoria lor etc, au libertatea să le studieze în programe implementate în școlile private sau ca autodidacți. Dacă ar studia în limba română, sigur ar afla la istorie faptul că, secuii au luptat alături de Mihai Viteazul împotriva ungurilor și că în timp, secuii au fost maghiarizați. Păi, de banii contribuabililor români investiți în școlarizarea etnicilor maghiari beneficiază doar HARCOV pentru că ei în alte județe nu pot munci deoarece nu știu limba română. Și, când te gândești că la BAC iau note de 10 la limba română și nu știu o boabă românește. Este corect? Fără discuție, nu! Apropos. Știați că în SUA, mama democrației și a libertăților cetățenești, limba oficială este doar engleza deși acolo trăiesc milioane de hispanici? Și, mai știați că atunci când se acordă cetățenia americană trebuiesc demonstrate minime cunoștințe de limbă și istorie a SUA? Ai noștri etnici maghiari care trăiesc aici dar nu se consideră cetățeni români, nu știu nici limba și cu atât mai puțin istoria deși se nasc în România. Știți de ce? Nu-i vina lor, pentru că prost nu-i cine cere ci cel care dă! Noi, le-am dat nas prin multiple cedări, drepturi si trădări politice în parteneriatul cu UDMR. Oricum ar fi, cei care au permis intrarea în alegeri și în parlament a UDMR s-au mânjit cu puțin penal: UDMR nu este partid politic. Mergeți la Tribunalul București si n-o să găsiți hotărârea judecătorească de înființare a UDMR ca partid politic pentru că, ea nu există. De parcă nu era deajuns, UDMR păstrează nota minorității cu mai multe drepturi decât majoritatea, încasând bani de la buget ca partid politic dar și ca organizație non-guvernamentală. Constituția interzice înființarea partidelor pe criterii etnice însă politicienii noștri le-au permis intrarea în parlament. De ce credeți că UDMR nu vrea votul electronic, procedură care ar duce la o mai mare prezenta la vot? Pentru că, ei au un număr constant de votanți și astfel n-ar mai atinge pragul de 5% ceea ce ar duce la ieșirea din parlament, lucru echivalent cu sinuciderea politică. Numai pentru aceasta și, eu aș fi deacord cu votul electronic. Ca o ilustrare a realității, pot să vă spun că, în Miercurea Ciuc, indicatoarele de parcare au instrucțiuni într-o pseudo-română. Chiar dacă cel care le-a scris nu știa românește, e o sfidare clară și o batjocorire crasă a limbii române de către autorități. Toate panourile indicatoare de parcare au scris: „Tichet din AUTOMATĂ „. Închei cu discursul lui Putin privind minoritățile, discurs în care președintele Rusiei spunea: „În Rusia trăieşte poporul rus, iar poporul rus nu admite niciun afront al unei minorităţi….acestea trebuie să respecte Rusia, pe ruşi şi legile lor fără să ceară favoruri speciale sub pretextul că sunt discriminaţi. CINE FACE ASTFEL, ESTE INVITAT SĂ PĂRĂSEASCĂ IMEDIAT RUSIA!!! Nu Rusia are nevoie de minorităţi ci ele au nevoie ca Rusia să-i primească, să le ofere adăpost, locuri de muncă şi hrană. În Rusia trăiesc doar ruşi!”. Un discurs cam dur pentru gustul european dar rușii și-l permit pentru că nu le suflă nimeni în ciorbă. La noi, avem n-avem ciorbă, orice venetic ne suflă-n farfurie.

Marian CIUREA