„Elena Udrea este un personaj de Caragiale”
Elena Udrea este un personaj de Caragiale, la fel ca Roberta Anastase, susţine preşedintele PSD, Victor Ponta, pe blog, comentând astfel afirmaţiile liderului PDL Bucureşti potrivit cărora în perioada în care a fost ministru a votat în Parlament de mult mai multe ori decât cei doi lideri USL. Într-o...
„UDMR vinde marfa la cel mai mic preţ”
Preşedintele CNMT, Tokes Laszlo, afirmă că declaraţia liderului PSD, Victor Ponta, potrivit căreia şi-ar dori ca UDMR să intre în Parlament, „şi nu partidul lui Tokes”, este „supărătoare”, adăugând că partidelor româneşti le place Uniunea „pentru că UDMR vinde marfa cu preţul cel mai scăzut”. Preşedintele CNMT, Tokes Laszlo, a declarat, marţi,...
„Dacă nu te descurci cu Crin, vin eu să vorbesc cu el”
Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, i-a transmis, miercuri, la CEX, preşedintelui PSD, Victor Ponta, că nu este de acord ca partidul să cedeze candidatura pentru CJ Buzău şi că, dacă nu reuşeşte să negocieze cu liberalii, va veni personal să discute cu Crin Antonescu. Social-democraţii buzoieni au ridicat problema candidaturii pentru Consiliul...
Ponta merge alături de PNL la miting, dar cu reţineri
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, miercuri, că are „nişte reţineri” faţă de organizarea unui miting şi a unui marş de protest de către USL în Capitală, el precizând, însă, că PSD va participa la manifestaţie. Liderul PSD a spus că va fi în primele rânduri, alături de liderul PNL...
Ponta şi Antonescu refuză consultările lui Băsescu
Liderii USL Victor Ponta şi Crin Antonescu au declarat, luni, că refuză să mai participe la noi consultări cu preşedintele Traian Băsescu pe tema revizuirii Constituţiei, precizând că nu mai vor să ia parte la „sindrofii” sau la „întâlniri de palmares” cu şeful statului. „Noi, liberalii cel puţin, am spus ceva şi a rămas...
Macovei critică întârzierea marilor dosare de corupţie
Europarlamentarul Monica Macovei a transmis duminică o scrisoare deschisă Consiliului Superior al Magistraturii în care atrage atenţia cu privire la problemele legate de lipsa de celeritate în judecarea dosarelor de mare corupţie, în care cei inculpaţi scapă de pedepse prin împlinirea prescripţiei. Alte probleme la care s-a referit fostul ministru al...
Ministrul Educaţiei nu vrea studenţi fără bac
Daniel Funeriu, ministrul Educaţiei, a arătat că proiectul Ecaterinei Andronescu (PSD) privind accesul în universităţi al celor care au picat bacalaureatul nu stimulează performanţa din sistemul educaţiei şi transformă universităţile în „centre de învăţare remedială”. Ministrul Funeriu a participat, marţi, la şedinţa Comisiei de învăţământ a Camerei Deputaţilor pentru a...
Traian Igaş îl atacă dur pe Ponta
Ministrul de Interne, Traian Igaş, crede că opiniile preşedintelui PSD, Victor Ponta privind oportunitatea numirii unor noi miniştri pe portofoliile Externelor şi Internelor arată că liderul USL se plictiseşte după încheierea sezonului de raliu şi îşi caută noi hobby-uri. „Supărat că în fiecare zi trebuie să dea asigurări despre cât de bine...
Parlamentarii USL cer ca Anastase să fie judecată
Parlamentarii liberali şi social-democraţi intenţionează să sesizeze Comisia juridică a Camerei Deputaţilor pentru încălcarea Regulamentului şedinţelor comune de către preşedintele Camerei, Roberta Anastase şi vicepreşedintele Ioan Oltean, în urma numirilor făcute marţi de către Parlament. Opoziţia susţine că cei doi au încălcat Regulamentul şedinţelor comune ale Parlamentului supunând la vot rapoartele...
Eurodeputaţii PSD se laudă că au făcut mai mult pentru românii din Spania decât Lăzăroiu
Eurodeputaţii PSD spun că delegația lor din Parlamentul European a făcut în ultimele luni „mult mai multe pentru românii din Spania decât ministrul Sebastian Lăzăroiu”, care nu s-a remarcat decât prin înfiinţarea unei linii telefonice gratuite. „Europarlamentarii PSD condamnă vehement afirmațiile Ministrului Muncii, Sebastian Lăzăroiu, privind sprijinul acordat românilor...