Directorul SRI, George Maior, a declarat luni, în deschiderea Seminarului Regional din cadrul programului privind Securitatea la Marea Neagră, că tendinţa de cooperare a statelor din regiune e vizibilă şi promiţătoare, dar încă neconsolidată pe deplin, din cauza furnizorilor de cunoaştere separaţi. „Cred că avem un potenţial imens, dar insuficient exploatat. Tendinţa de cooperare este vizibilă şi promiţătoare, dar încă neconsolidată pe deplin. Motivul pentru absenţa unui succes sustenabil se regăseşte în detaliile acestor proiecte de cooperare. Guvernele îşi corelează politicile naţionale într-o abordare comună, regională, dar se bazează pe furnizori de cunoaştere separaţi. Şi atunci, cum se pot elabora şi implementa strategii ale căror surse de cunoaştere sunt deconectate?”, a spus Maior, în cadrul seminarului regional organizat împreună cu Universitatea Harvard. Potrivit lui Maior, statele din regiune nu îşi mai permit stagnări în domeniul deciziei politice, în acest sens fiind necesară promovarea unei ordini şi culturi a cooperării în Regiunea Extinsă a Mării Negre. „Acesta este un intens demers politic care poate fi declanşat prin cunoaştere strategică. Ştim că putem conta pe aliaţii şi prietenii noştri din UE şi NATO, dar este exclusiv obligaţia noastră să trecem peste divergenţe şi să conferim substanţă conceptului de „regional ownership”. Mă aştept ca acest seminar să se concentreze pe instrumentele, obstacolele şi stimulentele care ne-ar putea face să gândim şi să acţionăm împreună”, a precizat George Maior. Directorul SRI a subliniat importanţa unei discuţii despre aspecte ce privesc securitatea la Marea Neagră, în contextul dinamicilor din ultima perioada din nordul Africii şi Orientul Mijlociu. „Aceste dinamici arată indubitabil că inclusiv mările care păreau să fie calme, aşa cum era Mediterana, pot fi tulburate de furtuni dintr-un moment în altul. Este aşadar nu doar necesar ci şi înţelept să alocăm timp şi efort meditării strategice în cazul unei mări înconjurate şi bântuite încă de <<conflicte îngheţate>>”, a punctat Maior. De asemenea, Maior a amintit că organizarea unui astfel de seminar este un eveniment inedit şi pentru SRI, deoarece îi permite Serviciului „să treacă dincolo de atributul tradiţional al unui serviciu de intelligence, care se referă la informarea politicului la nivel naţional şi la prevenirea şi combaterea ameninţărilor de securitate”. „Ne dedicăm într-un mod deschis şi conştient interconectării cu statele din regiune şi nu doar în spiritul transparenţei, de altfel o cerinţă esenţială pentru orice încercare de a câştiga încredere, a obţine predictabilitate şi a reduce incertitudinea”, a mai spus Maior. La rândul său, directorul Programului privind Securitatea Mării Negre al Universităţii Harvard, Sergei Konoplyov, a spus că evenimentul face parte dintr-o gamă mai largă de seminarii pregătite la Universitatea Harvard. Acesta a precizat că unul dintre motivele pentru care a ales colaborarea cu SRI este experienţa în organizarea de evenimente. Seminarul a continuat, luni, cu un modul desfăşurat în prezenţa ministrului de Externe, Teodor Baconschi, şi a directorului SIE, Mihai Răzvan Ungureanu, urmând ca delegaţia de la Harvard să fie primită în cursul zilei la Cotroceni şi la Parlament.