Creatorul de modă Dănuţ  Pârvan Dyandy a fost condamnat, marţi, de Judecătoria Sectorului 1, la patru ani de închisoare cu suspendare, pentru proxenetism, magistraţii stabilind un termen de încercare de opt ani pentru designer. Totodată, pentru Dyandy a fost menţinută obligaţia de a nu părăsi localitatea, până la soluţionarea definitivă a dosarului în care a fost trimis în judecată pentru proxenetism. Hotărârea instanţei nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel, la Tribunalul Bucureşti. Creatorul de modă a fost trimis în judecată pe 6 noiembrie 2009, pentru proxenetism, dosarul fiind înaintat Judecătoriei Sectorului 1. La acea vreme, Dyandy era în arest, însă judecătorii Tribunalului Bucureşti, au decis pe 12 noiembrie 2009, în recurs, că poate fi judecat în libertate, însă cu obligaţia de a nu părăsi Bucureştiul. Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 l-au trimis în judecată pe creatorul de modă „Dyandy” Dănuţ Pârvan, pentru proxentism în formă agravantă, având în vedere că una dintre victimele sale era minoră. Creatorul de modă Dănuţ Pârvan a fost arestat pe 13 august 2009, de magistraţii Judecătoriei Sectorului 1, după ce poliţiştii şi procurorii bucureşteni au strâns probe care arată că acesta avea un bordel, în care filma partidele de amor ale clienţilor. Alături de creatorul de modă „Dyandy” Dănuţ Pârvan, au fost prezentate judecătorilor şi două dintre prostituatele pe care le punea la dispoziţia clienţilor. Pârvan a fost acuzat, de mai multe ori, că ar patrona un bordel sub forma unui salon de masaj în centrul Capitalei, iar acuzaţiile au fost confirmate când poliţiştii au descins pe strada doctor Felix, în imobilul de la numărul 72, unde funcţiona Salonul „Sexy Land”. Din verificările făcute de anchetatori a reieşit că imobilul transformat în salon de masaj erotic nu îi aparţine lui „Dyandy” Dănuţ Pârvan, ci unei persoane cu care se judecă.