Campioana la handbal masculin HCM Constanţa nu va intra direct în grupele principale ale Ligii Campionilor, fiind „retrogradată” în preliminariile ediţiei 2012-2013. Formaţia constănţeană a evoluat de 6 ori în Liga Campionilor, doar o singură dată fiind în preliminarii, în sezonul 2007-2008, când s-a calificat în grupe, după dubla eliminatorie cu KV Sasja HC. În 2009-2010 a avut cea mai bună performanţă, calificarea în optimile competiţiei, pentru ca în următoarele două sezoane, calificată direct în grupe, să încheie cu două, respectiv o singură victorie. Joi seara, EHF a anunţat oficial echipele participante şi fazele în care vor juca, precum şi urnele valorice, pentru tragerile la sorţi din 3 şi 6 iulie. HCM Constanţa este cap de serie, dar nu în faza grupelor, ci în preliminarii, rezultatele slabe din ultimii doi ani contând în „retrogradare”. Noul sistem de calificare prevede formarea a trei grupe de câte patru echipe, în turul preliminar, meciurile urmând să se dispute în sistem turneu, din care doar prima clasată va ajunge în grupele principale. De asemenea, una dintre echipele din prima urnă valorică, în care se află HCM Constanţa, RK Sloga, HC Metalurg şi Dinamo Minsk, va juca doar dublă manşă eliminatorie, cu o formaţie din urna a patra, în care se află Alpla Hard, Beşikaş, HC Lovcen şi SSV Bozen. Astfel, grupele principale vor începe cu 24 de echipe la start. Turneul echipelor care au primit wild-card se va derula în 8-9 septembrie, la fel ca şi celelalte partide din turul preliminar, cu participarea HSV Hamburg, St. Raphael Var Handball, Bjerringbro-Silkeborg şi Orlen Wilsa Plock. Şi de aici, doar prima clasată va intra în grupe, în urna a cincea valorică, spre deosebire de câştigătoarele celorlalte turnee, care se vor afla în urna a şasea. La feminin, situaţia este similară pentru vicecampioana „U” Jolidon Cluj, care se află în prima urnă valorică şi ar putea juca turneu preliminar, în 22-23 septembrie, sau meci eliminatoriu, cu una din formaţiile din urna a patra valorică, adică WHC Metalurg, Muratpaşa Antalya, Iuventa Michalovce şi LC Bruhl. Echipa ardeleană îşi va afla adversarele din turneu sau adversara din meciul eliminatoriu, la tragerea la sorţi din 3 iulie, de la Viena. Campioana Oltchim Râmnicu Vâlcea se află în prima urnă valorică în faza grupelor şi îşi va afla adversarele la a doua tragere la sorţi, în 6 iulie, la Herzogenaurach (Germania).