Petrolul – FC Brasov un meci cu cântec – FRF a respins contestaţia făcută la pauză
Specific fotbalului românesc, prima etapă a debutat cu contestaţie. Pornind de la faptul că noua competiţie Cupa Ligii nu este menţionată ca fiind o competiţie oficială în regulament, braşovenii au încercat marea cu degetul contestând prezenţa portarului ploieştean Pecanha. Petrolul a scapat de înfrângerea la masa verde în meciul cu FC Brasov. FRF a anunţat astăzi că a respins contestaţia făcută de braşoveni în pauza partidei disputate duminică. Federalii nu au respins protestul ca neîntemeiat ci doar ca fiind o contestaţie tardivă, aceasta fiind făcută în pauza meciului ci nu la începutul partidei. Petrolul a castigat primul meci al sezonului din Liga I cu 1-0. Opartidă în care Felipe Teixeira a fost marcatorul, în timp ce Adi Mutu a ratat un penalty. Pecanha, a primit roşu în penultima etapă a sezonului trecut, fiind suspendat două meciuri. Acesta a stat în ultima etapă a campionatului trecut şi în partida pe care Petrolul a disputat-o in Cupa Ligii. Braşovenii, prin preşedintele Constantin Zotta, au reclamat faptul că Regulamentul Disciplinar al LPF nu menţionează nicăieri această competiţie ca fiind una oficială. FRF si LPF ar trebui să ofere lămuriri în ceea ce priveşte suspendările în meciurile din Cupa Ligii şi Supercupa României.
G.L.
Lasă un răspuns