Premierul Victor Ponta a afirmat că revizuirea Constituției nu se regăsește în noul program de guvernare pentru că deja a fost declanșat procesul de revizuire. „Avem un proces deja declanșat de revizuire a Constituției. Noi am scos din program ceea ce deja s-a realizat. Este acea comisie condusă de domnul Antonescu. Nu avea rost să scriem că o luăm de la capăt. Referendumul pentru revizuirea Constituției se stabilește de Parlament”, a afirmat Ponta. Primul-ministru a precizat că în eventualitatea în care PNL se va ralia demersului celorlalte formațiuni din opoziție de a depune o moțiune de cenzură, nu are rost ca aceasta să fie depusă pe programul de guvernare, pentru că acesta conține principii care au fost stabilite împreună cu liberalii la alegerile parlamentare din 2012. „Acum, respect dreptul PNL de a iniția o moțiune de cenzură, dar să nu fie pe pe programul de guvernare pentru că ar fi o confuzie generală. Dacă doresc să depună o moțiune de cenzură împotriva Guvernului sunt convins că vor găsi motive destule. (…) Dacă e pe ceea ce am stabilit împreună, nu are rost. Mai departe, că vor depune colegii liberali o moțiune de cenzură, repet, e constituțional și nu e nicio supărare”, a spus Ponta.

Marius Dorian