Tăriceanu îl duce la CEDO pe Boc
Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu anunţă că, după ce a pierdut definitiv şi irevocabil procesul cu Emil Boc în privinţa acuzaţiilor acestuia în cazul Sterling, se va adresa CEDO, şi remarcă faptul că hotărârea de guvern incriminată de premierul PDL nu a fost nici până acum anulată. „Prin acest proces am demonstrat ceea ce am dorit să demonstrez când am iniţiat acțiunea în justiție şi anume că nu există vreo încălcare a legii, din partea mea, în legătură cu contractul Sterling. În tot cursul procesului, domnul Emil Boc nu a adus nici o dovadă în sprijinul afirmaţiilor sale calomnioase. Cu toate acestea, instanţa a decis să nu-l oblige pe domnul Boc să plătească daune, fiindcă e om politic, şi oamenii politici au dreptul să spună orice neadevăr”, afirmă Tăriceanu, printr-un comunicat de presă. Potrivit sursei citate, hotărârile instanţelor judecătoreşti au constatat că nu există nicio împrejurare, în legătură cu contractul Sterling, care să-i fie imputabilă lui Călin Popescu Tăriceanu, ca prim-ministru. „De altfel, dovada supremă care arată că dl. Emil Boc a minţit în legătură cu acuzaţiile la adresa dlui. Tăriceanu este faptul că, astăzi, la 3 ani de la provocarea acestui scandal, Hotărârea de Guvern în cauză este în vigoare şi produce efecte. Dacă ar fi fost consecvent cu propriile declarații, dl. Boc ar fi anulat această hotărâre de guvern”, transmit liberalii. „România are nevoie de altfel de oameni politici, care au nu doar responsabilitatea propriilor fapte, ci şi a propriilor cuvinte. Un prim-ministru aflat în funcţie şi care aruncă acuzaţii calomnioase în toate părţile, prevalându-se apoi de libertatea de expresie şi neaducând nici măcar o singură dovadă în sprijinul propriilor declaraţii compromite credibilitatea uneia dintre cele mai importante funcţii în stat. Voi face o plângere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, pentru ca aceasta să se pronunțe dacă dl Boc nu a depăşit, prin neadevărurile pe care le-a spus despre mine, limitele libertății de exprimare garantate de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului”, mai afirmă Tăriceanu. Tribunalul Bucureşti a respins, miercuri, definitiv, recursul intentat de fostul premier Călin Popescu Tăriceanu la decizia din 2010 a Judecătoriei Sectorului 5, care i-a respins acţiunea prin care îl acuza pe actualul şef al Guvernului, Emil Boc, de calomnie în dosarul Sterling. Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu l-a dat în judecată, în 2008, pe actualul premier Emil Boc, pe care îl acuză de calomnie, în legătură cu scandalul legat de contractul încheiat de ANRM cu Sterling. Pe parcursul procesului, cei doi au fost interogaţi de instanţă, la termenul din 24 martie 2010.
Potrivit acţiunii depuse în instanţă, Tăriceanu l-a acuzat pe Boc că l-a calomniat în legătură cu adoptarea Hotărârii de guvern privind aprobarea actului adiţional nr. 11 la contractul de explorare şi împărţire a producţiei pentru perimetrele XIII Pelican şi XV Midia, încheiat între Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale şi Sterling Resources Ltd. În acţiune se mai arată că Emil Boc l-a acuzat pe fostul premier, Călin Popescu Tăriceanu, că a încălcat legea şi că a prejudiciat interesele României, premeditând „o afacere în favoarea unor grupuri de interese”. „Toate aceste afirmaţii grave sunt mincinoase. Ele aduc atingere reputaţiei mele, imaginii mele publice şi îmi produc un prejudiciu moral. De asemenea, astfel de dezinformări neadevărate, iresponsabile aduc atingere încrederii pe care cetăţenii trebuie să o aibă în sistemul de guvernământ democratic şi în instituţiile statului”, arată Călin Popescu Tăriceanu în acţiunea depusă în instanţă împotriva lui Emil Boc. Tăriceanu se apără susţinând că hotărârea de guvern 1446/2008 a fost iniţiată de Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM) şi „a fost adoptată cu respectarea tuturor prevederilor şi procedurilor legale de către Guvernul” pe care l-a condus în calitate de prim-ministru. „Actul adiţional aprobat prin HG nr. 1446/2008 înlocuia denumirea veche a contractului (potrivit legislaţiei în vigoare la data încheierii acestuia) – „contract de exploatare si împărţire a producţiei”, cu noua denumire, potrivit art. 31 din Legea petrolului nr. 238/2004 – „acord de concesiune pentru explorare, dezvoltare şi exploatare petrolieră”. De asemenea, modifica durata convenţiei (de la 25 la 30 de ani), potrivit negocierii dintre părţi, şi elimina o serie de facilităţi fiscale care nu puteau subzista după aderarea României la UE”, mai arată Tăriceanu în acţiunea depusă pe rolul Judecătoriei Sectorului 5. Fostul premier susţine în acţiune că Emil Boc a făcut aceste afirmaţii cu „rea-credinţă”, deoarece are studii juridice şi „cunoştea că susţinerile sale sunt neadevărate”. Pe lângă despăgubirile de 100.000 de lei, Tăriceanu a cerut instanţei să-l oblige pe Emil Boc să publice pe cheltuiala sa hotărârea instanţei în două numere consecutive a două cotidiene naţionale, precum şi difuzarea sentinţei la trei posturi de televiziune.
Lasă un răspuns