Ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, precizează printr-un comunicat că nu a declarat niciodată că Vasile Blaga ar trebui să se retragă  din cursa pentru conducerea PDL. „În cadrul emsiunii <Interviurile Europa FM>, difuzată de postul de radio Europa FM, nu am declarat că Vasile Blaga ar trebui să se retragă din cursa pentru conducerea PDL. Nu am nicio reţinere faţă de Vasile Blaga, este un om admirabil şi deosebit, un lider autentic, am aceeaşi opinie şi pentru Emil Boc precum şi pentru ceilalţi lideri ai PDL-ului. Îmi menţin părerea că actuala echipă, în care se regăsesc Emil Boc, Vasile Blaga şi Sorin Frunzăverde, poate să conducă partidul în continuare, inclusiv să obţină victoria în alegerile din anul 2012”, se arată într-un comunicat al ministrului. El pune la dispoziţia presei şi un transcript al emisiunii la care a participat luni seară. Selectăm mai jos pasaje din transcriptul remis de Valeriu Tabără. Daniel Barbu: „Domnule ministru, un cuvânt pe care l-aţi rostit şi pe care l-a pronunţat în ultimele zile deseori Vasile Blaga, îmi dă un oarecare presentiment şi aş vrea să mi-l confirmaţi. Aparent, adineauri mi-aţi spus că va fi o înfruntare, deci aţi merge mai degrabă împotriva presentimentului meu. Dar nu ştiu de ce presimt că domnul Vasile Blaga se va retrage până pe 14 mai şi vor fi două moţiuni. Pentru că Vasile Blaga va constata că în fond, moţiunea lui şi moţiunea premierului nu se deosebesc decât printr-un singur cuvânt, a face echipă e mai important decât orice altceva, duşmanii sunt în USL, nu sunt înăuntru. „Din declaraţiile făcute în studioul postului Europa FM, rezultă cu claritate că Valeriu Tabără nu a declarat niciodată că Vasile Blaga ar trebui să se retragă din cursa pentru conducerea PDL, ci din contra, îi apreciază pe toţi candidaţii înscrişi pentru a fi aleşi în conducerea partidului”, mai transmite Valeriu Tabără prin comunicat. Secretarul general al PDL, Vasile Blaga a negat speculaţiile legate de o eventuală retragere a sa din cursa pentru preşedinţia partidului, afirmând că acestea sunt jignitoare şi a afirmat că este timpul pentru o schimbare majoră în PDL. Invitat să comenteze speculaţiile referitoare la o retragere a sa din cursa pentru şefia PDL, Vasile Blaga a răspuns: „La început, au fost idei de genul cărora nu aş candida până la urmă”. „V-aţi convins ieri că am depus moţiunea. Acum văd că este altă abordare din partea domnului Tabără, cum că aş renunţa pe parcurs. Mă jigneşte domnul Tabără, nu mă cunoaşte şi ar trebui să-şi întrebe propria organizaţie să vadă ce părere are. Eu nu pot să-mi bat joc nici de mine, nici de colegii care mă susţin şi mai ales de partid”, a adăugat el. Valeriu Tabără a declarat luni seară la Europa FM -potrivit unui document remis presei de către postul de radio citat, ce conţinea pasaje din declaraţiile Ministrului Agriculturii – că este de aşteptat ca Emil Boc şi Vasile Blaga să ajungă la o înţelegere până la Convenţia Naţională, iar acesta din urmă să renunţe la candidatură. Democrat-liberalul a fost întrebat dacă este este previzibilă o retragere a lui Vasile Blaga din cursa pentru preşedinţia PDL, în contextul în care Emil Boc ar fi strâns deja o largă susţinere în partid, Tabără fiind de părere că acest lucru este de aşteptat. „Marea majoritate a membrilor de partid aşteaptă un astfel de moment. Se aşteaptă această negociere (între Emil Boc şi Vasile Blaga)”, a spus el. Întrebat cum este posibilă o astfel de negociere, nefiind statutară, Tabără a explicat că „în politică întotdeauna se găsesc soluţii”. „În politică trebuie să găseşti drumul spre compromisul care îţi poate aduce câştig”, a precizat ministrul.