Bulgaria e de partea Israelului în conflictul cu Europa
Ministrul bulgar de externe Nikolai Mladenov a apreciat într-un interviu pentru Jerusalem Post că UE nu înţelege întotdeauna problemele de securitate cu care se confruntă Israelul şi că Turcia a reacţionat „puţin cam dur” la incidentul cu flotila umanitară. În condiţiile în care Bulgaria este unul dintre cei mai mari susţinători ai Israelului în UE, Mladenov a subliniat că Ierusalimul trebuie să depună mai multe eforturi pentru a-şi explica poziţia în Europa. „Iar acesta este unul dintre motivele pentru care am venit aici. Am vrut să văd pe teren – după flotilă şi tot – punctele de vedere ale Guvernului israelian, cum vede ieşirea din această situaţie”, a subliniat el. Întrebat dacă omologii săi din UE înţeleg cu ce se confruntă Israelul, şeful diplomaţiei bulgare a răspuns: „Nu întotdeauna, nu. Sunt destul de cinstit – nu. Cred uneori că tindem să simplificăm prea mult lucrurile în Europa, poate pentru că războiul, confruntarea şi terorismul nu sunt o ameninţare zilnică în Europa”. „Multe ţări şi-au pierdut sensibilitatea faţă de mediul dificil de securitate în care se află Israelul. Spunem adesea că recunoaştem îngrijorările legitime privind securitatea ale Israelului, dar uneori mă întreb dacă ştim cu toţii ce se află în spatele acestor cuvinte”, a subliniat el. Mladenov, care în 2006 a fost consilier al Parlamentului irakian, a explicat că are experienţă în a trăi în Orientul Mijlociu şi ce înseamnă că „vezi pe cineva aruncându-se în aer în plină stradă”. Rugat să explice ceea ce unii au descris drept o diviziune est-vest privind Israelul în UE – cei mai mari susţinători, printre care România şi Bulgaria, sunt în Europa Centrală şi de Est, iar cei mai mari critici, printre care Irlanda, Suedia şi Belgia, sunt în vest – Mladenov a spus că unul dintre motive este că pentru ţările din Europa Centrală şi de Est, care au ieşit din comunism, relaţia cu Israelul este nouă. „Această relaţie a fost interzisă în timpul comunismului, aşa că nu a existat interes în dezvoltarea ei”, a spus el. De asemenea, „există un pic de sentiment de vină în Europa Centrală şi de Est, pentru că în multe ţări ceea ce s-a întâmplat în timpul Holocaustului nu a fost abordat aşa cum a fost abordat în Germania, de exemplu”, a adăugat şeful diplomaţiei bulgare.





Lasă un răspuns