Alexandra Filip va reprezenta România la Miss Universe 2010
Alexandra Cătălina Filip, în vârstă de 19 ani, campioană naţională la dans sportiv, a fost aleasă, vineri seara, să reprezinte România la cea de-a 59-a ediţie a concursului de frumuseţe Miss Universe 2010 care va avea loc la Las Vegas. Alexandra Cătălina Filip are 19 ani, dimensiunile sale sunt 82/60/89 şi este din Buftea. Tânăra de 1,72 m a fost încoronată de câştigătoarea de anul trecut, Bianca Elena Constantin. Alexandra este în anul I la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport din Piteşti, specializarea Sport şi Performanţă, şi la Facultatea Titu Maiorescu, specializarea Psihologie. Alexandra Cătălin Filip şi partenerul ei au devenit, între 2008 şi 2010, campionii României la 10 dansuri şi vicecampioni la secţiunea Standard. Alexandra a fost desemnată câştigătoare în urma finalei de vineri seara, la care au participat 30 de concurente.
Pe 23 august una dintre cele peste 80 de candidate la titlul suprem va fi încoronată de Stefania Fernandez, Miss Universe 2009. Concursul va fi televizat live de NBC şi Telemundo. Miss Universe este un concurs de frumuseţe organizat anual de Miss Universe Organization, firma deţinută de Donald Trump din 1996. Din 2003, postul de televiziune NBC a câştigat drepturile de difuzare ale concursului. În prezent, titlul „Miss Universe” este deţinut de Dayana Mendoza, din Venezuela.



Lasă un răspuns