Celebrul chitarist Carlos Santana, în vârstă de 63 de ani, i-a cerut iubitei sale, Cindy Blackman, să-i fie soţie, în timpul unui concert pe care l-a susţinut la Illinois, potrivit presei internaţionale. Santana se va căsători pentru a doua oară. Chitaristul a fost căsătorit 34 de ani cu Deborah Santana, de care a divorţat în 2007. Cindy Blackman, în vârstă de 50 de ani, împarte scena cu Santana, aceasta cântând la tobe în concertele sale. Cererea în căsătorie a venit după ce Blackman tocmai interpretase un solo la tobe în timpul melodiei „Corason Espinado”. După ce aceasta a acceptat cererea în căsătorie cei doi muzicieni au fost îndelung aplaudaţi de public. Carlos Santana este cunoscut pentru melodii precum „Smooth”, „Maria Maria”, „Corazon Espinado” sau „Cry Baby Cry”. Povestea Santana a început în San Francisco, pe acorduri fusion de blues-rock afro-latin, în a doua jumătate a anilor ’60. În 1969, trupa lui Santana este propulsată spre celebritate odată cu un legendar spectacol susţinut în cadrul festivalului Woodstock. Cu albumul de debut denumit „Santana”, cântăreţul a rămas doi ani în topul Billboard.