Michael Douglas a fost dat în judecată de fosta soţie
Celebrul actor american Michael Douglas, diagnosticat cu cancer de curând, nu este slăbit nici acum de fosta nevastă, care îi cere jumătate din câştigurile de pe urma celui mai nou film al său – „Wall Street 2: Money Never Sleeps”, relatează presa internaţională. Diandra Douglas îl acuză pe cel de care s-a despărţit acum 10 ani că este la fel de lacom precum personajul Gordon Gekko, interpretat de el în cele două pelicule despre lumea fără scrupule de pe Wall Street. Avocaţii fostei soţii a actorului susţin că Michael Douglas se sustrage de la plata obligaţiilor sale financiare, iar asta nu numai în ceea ce o priveşte pe clienta lor. Potrivit plângerii formulate în instanţă, averea deţinută de actor împreună cu actuala lui soţie, Catherine Zeta Jones, se ridică la 90 de milioane de dolari. Conform înţelegerii de la divorţul din 2000, Diandra Douglas urma să primească jumătate din banii câştigaţi de actor în timpul căsniciei de 23 de ani cu ea. Deşi noul film al lui Michael Douglas va avea premiera la 10 ani după despărţire, respectiv peste câteva săptămâni, fost nevastă vrea şi jumătate din câştigurile lui de pe urma acestei producţii, invocând faptul că actorul joacă şi acum tot rolul pe care l-a deţinut în primul film „Wall Street”, lansat în 1987. Altfel, starul în vârstă de 65 de ani va fi supus, timp de opt săptămâni, la radioterapie şi chimioterapie, cu scopul de a îndepărta tumoarea la gât provocată de cancer. Medicii presupun că Michael Douglas a făcut cancer din cauza fumatului şi a consumului de alcool, iar tratamentul contra maladiei l-ar putea lăsa fără voce.



Lasă un răspuns