Peste 2.000 de posturi deblocate în Sănătate
Ministerul Sănătăţii a anunţat că va scoate la concurs 2.322 de posturi, însă reprezentanţii medicilor spun că demersul nu rezolvă problemele sistemului sanitar românesc, legate în primul rând de subfinanţare şi de veniturile modeste ale angajaţilor. „Este greu să motivezi un medic cu 1.200 de lei, când el ştie că în străinătate ar putea câştiga patru-cinci mii de euro. În plus, blocarea posturilor timp de doi ani a determinat mulţi specialişti să-şi prognozeze altfel cariera, astfel că ei nu mai sunt interesaţi acum de aceste concursuri. Deblocarea posturilor este un pas ce trebuia făcut, însă el nu rezolvă problemele globale din Sănătate”, a declarat preşedintele Colegiului Medicilor din România, prof. dr. Vasile Astărăstoae. Ministerul Sănătăţii a publicat, pe pagina de internet a instituţiei (www.ms.ro), lista posturilor vacante pe unităţi sanitare, categorii de personal şi specialităţi medicale pentru care vor fi demarate procedurile de scoatere la concurs. Dintre cele 2.322 de posturi scoase la concurs, dintre care 218 posturi pentru serviciile de ambulanţă. Cele mai multe posturi care vor fi scoase la concurs sunt destinate asistenţilor medicali, în număr de 1.075. Urmează 963 de posturi care vor putea fi ocupate de medici, 67 de farmacişti şi 217 de personal auxiliar (infirmieri, îngrijitori, şoferi de ambulanţă etc). Posturile scoase la concurs sunt în unităţi sanitare din toate judeţele ţării şi municipiul Bucureşti. „Pe lângă aceste posturi, pentru spitalele al căror management a fost transferat la autorităţile administraţiei publice locale şi pentru care, potrivit prevederilor din Legea nr.500/2002, ordonatorul principal de credite este primarul sau preşedintele consiliului judeţean, autorităţile administraţiei publice locale au posibilitatea de a scoate la concurs un număr de încă 750 de posturi”, spun reprezentanţii ministerului. Ministerul Sănătăţii estimează că, începând din noiembrie, unităţile sanitare cu paturi vor organiza concursurile pentru ocuparea posturilor.





Degeaba se deblocheaza posturile,, daca in continuare se vand pe zeci de mii de euro celui cu pila la dracul de manager, director medical, medic sef, etc!
aveti perfecta dreptate.
degeaba le deblocheaza pentru ca sunt deja date. pe spagi de mii de euro, un asistent terbuie sa dea, in bucuresti, intre 7000 si 10000euro pt post in spital..
pt ambulanta sau post in sistemul privat suma porneste undeva de la 50 mil lei vechi.
da-o naibii de treaba!
este adevarat nu ai bani ,nu ai mama si tata,ai bani ai mama si tata
Foarte adevarat ca sa te angajezi ca asistent medical obligatoriu trebuie sa dai spaga incepand de la minim 3000 euro in sus, de unde atatia bani, trebuie luata o masura in acest sens, nu se mai poate merge la nesfarsit asa. Vorbe in vant, oricum nu asculta nimeni.
de ca trebuie sa dai spaga sa intrii in sistemun de sanatate atita timp cit este nevoie de medici in toate spitalala?dl. ministru faceti ceva?sunt oameni care nu au acesti bani dar au copii care au terminat cu brio o facultate si nu au unde lucra.inspitale mor oameni cu zile datorita nepasarii unora care nu stiu ce inseamna omenia dar sunt medici sau asistente facuti la comanda fiinca au avut banii necesari ptr angajare.va rog aveti in vedere situatia celor care doresc sa lucreze in meseria pe care au invatat-o,aceea de a fi medic cu toata inima.
Daca am 7000 euro ,nu ii dau spaga la nimeni pentru salar de mizerie.Ma duc si lucrez in ANGLIA,ramin cu bani si am conditii optime.
unde sunt posturile deblocate si pe cate mii de euro se intra dl ministru stie ? sa se treaca la fapte ca daia i-am votat sa deblocheze cu adedvarat si concursul sa fie pe bune sa intre cine merita poata peste un an inchid si astis spitale
Si eu am dat concurs in Spitalul din Romania si am ramas tare dezamagit cu am putut fi furat de comisia de corectat.
Daca stiti careva vreun demers sau vreo modalitate de fi dovediti astfel de oameni va rog dati informati, m-am saturat sa fiu luat in batjocura.Sunt dispus sa ma implic.