Ambasadorul Germaniei la Bucureşti, Andreas von Mettenheim, a evitat un pronostic în legătură cu aderarea României la Schengen în martie 2011, dar spune că este important că proiectul textului care va fi dezbătut în Consiliul European a fost transmis în Parlamentul European. Andreas von Mettenheim a spus că Franţa sprijină aderarea României la Schengen, dar a evitat să indice un orizont de timp pentru aceasta. El a subliniat că aderarea depinde de evaluarea finală a pregătirii pentru Schengen, care încă nu s-a încheiat, şi a menţionat că subiectul va fi luat în discuţie inclusiv în Germania, la nivelul parlamentului naţional. De asemenea, deşi a amintit despre problemele pe care România le are în lupta anticorupţie, spunând, între altele, că statul român trebuie să-şi bage politicienii la închisoare, ambasadorul Germaniei nu a făcut vreo legătură între rapoartele Comisiei Europene privind justiţia din România şi aderarea ţării noastre la Schengen. „Este bine că documentul a ajuns în Parlamentul European”, a declarat ambasadorul duminică, la Pro TV, în contextul afirmaţiilor secretarului de stat francez pentru afaceri europene, Pierre Lellouche, care a anunţat că Franţa se opune aderării României la Schengen începând cu martie 2011. Audiat, miercuri, în comisia pentru afaceri europene a Adunării Naţionale, secretarul de stat Pierre Lellouche a declarat că Franţa s-a opus transmiterii către Parlamentul European a evaluărilor comisiei care a analizat pregătirea României pentru Schengen. El a explicat că evaluările nu au fost încă încheiate, prin urmare Consiliul UE nu poate să discute încă despre aderarea României la Schengen şi acesta a fost motivul pentru care Franţa s-a împotrivit transmiterii documentelor către PE. „Am trimis foarte clar semnale politice, deci Parlamentul risca să fie sesizat în legătură cu o decizie pe care statele nu au dezbătut-o între ele”, a explicat oficialul francez, menţionând că decizia PE se va lua cu majoritate simplă, spre deosebire de situaţia din Consiliu, care, în baza recomandării PE, trebuie să dea un vot unanim. „Pot să vă spun că, la fel ca şi guvernul Olandei, care a înscris aceasta în acordul de coaliţie, suntem favorabili unei amânări a deciziei, cel puţin până când raportul Comisiei Europene Mecanimsul de Cooperare şi Verificare, în vara lui 2011”, a anunţat Pierre Lellouche, afirmaţie confirmată vineri şi de Ministerul francez de Externe. Preşedintele Traian Băsescu a contrazis joi declaraţiile lui Pierre Lellouche şi a informat că miercuri, „în COREPER, Franţa, Olanda, Germania nu s-au opus transmiterii către Parlamentul European a documentelor pentru demararea procesului de integrare în spaţiul Schengen, aşa cum este planificat. Miercuri, în COREPER, deşi au fost discuţii dacă se aştepte sau nu raportul din luna decembrie, COREPER-ul a hotărât transmiterea către Parlamentul European a documentelor pentru începerea procedurii de aprobare a intrării în spaţiul Schengen”, a precizat Traian Băsescu. COREPER este format din reprezentanţi ai statelor membre, fiind un organ permanent, de natură diplomatică, care pregăteşte şedinţele Consiliului, propunerile de decizii precum şi propunerile de compromis. Membrii COREPER sunt reprezentanţi permanenţi cu rang de ambasadori (COREPER I) fiind asistaţi de un reprezentant permanent adjunct (COREPER II).