Premierul francez Francois Fillon şi-a anunţat intenţia de a evoca dosarul apărării antirachetă  în timpul vizitei sale la Moscova, de miercuri şi joi. „Discuţiile se vor concentra, fără îndoială, asupra apărării antirachetă, care reprezintă viitorul parteneriatului dintre Rusia, Europa şi Statele Unite. Proliferarea armelor de distrugere în masă şi a rachetelor balistice schimbă mediul nostru, este o realitate de care trebuie să ţinem cont”, a afirmat Fillon. „La Lisabona, Rusia şi NATO au decis să îşi relanseze cooperarea în domeniul apărării antirachetă în Europa. De asemenea au decis să lanseze consultări la nivel de experţi pentru crearea unui sistem de apărare antirachetă comun, înainte de o întâlnire a miniştrilor apărării, ce va avea loc în iunie 2011”, a declarat premierul. Miercuri, Fillon va participa la a 15-a reuniune a Comisiei ruso-franceze pentru cooperare bilaterală, alături de omologul său rus Vladimir Putin. Miercuri seară, cei doi premieri vor asista la un concert de gală care va marca încheierea Anului ruso-francez, iar joi, Fillon va fi primit de preşedintele rus Dmitri Medvedev. La summitul NATO de la Lisabona, Rusia şi Alianţa Nord-Atlantică au ajuns la un acord pentru lansarea negocierilor privind o posibilă viitoare cooperare în domeniul apărării antirachetă. Rusia este dispusă să participe la scutul NATO pe principiile egalităţii şi responsabilităţii, a precizat atunci liderul de la Kremlin. El a dat asigurări şi că intenţionează să coopereze cu NATO în monitorizarea programelor nucleare ale altor ţări. Experţii NATO şi ruşi, care vor analiza posibilitatea interconectării sistemului antirachetă NATO şi cel al Rusiei, urmează să prezinte un raport înainte de reuniunea miniştrilor apărării rus şi din Alianţă, ce va avea loc în luna iunie.