Deputatul PDL Sulfina Barbu crede că ministrul Apărării, Gabriel Oprea, cel de Interne, Traian Igaş, şi cel al Muncii, Ioan Botiş, trebuie să  vină cu explicaţii şi soluţii în privinţa scăderii pensiilor unor militari. „Cu siguranţă, sunt responsabili miniştrii şi de la Apărare şi ministrul Administraţiei şi Internelor şi ministrul Muncii, cel puţin cei trei pot să dea explicaţii şi să vină rapid cu soluţii”, a declarat la RFI parlamentarul democrat-liberal. Sulfina Barbu spune că ea va cere explicaţii: „În calitate de parlamentar, voi cere explicaţii pe această temă de la colegii mei, în sensul clarificării unor situaţii care au creat dificultăţi oamenilor, pentru că despre asta vorbim, nu mai vorbim de discuţii între politicieni. Atunci când discutăm despre înţelegeri între politicieni este un palier, dar când discutăm despre efecte asupra cetăţenilor, este un palier cu responsabilitate foarte mare”. Şefa organizaţiei de femei a PDL crede că întreaga problemă a fost cauzată de „lipsa unor acte doveditoare la dosare” şi spune că „nu este vina pensionarilor pentru acest lucru”. Premierul Emil Boc a susţinut vineri, la RRA, că pensiile până în 3.000 de lei ale militarilor care au vechime completă nu au fost diminuate, însă cele ale unor persoane care nu îndeplinesc acest criteriu sunt recalculate potrivit principiului contributivităţii. „Ceea ce am spus şi s-a promis, s-a respectat, şi anume: nicio pensie militară mai mică de 3.000 de lei a pensionarilor cu carieră militară completă, nu a fost diminuată în urma recalculării şi nici alte pensii care se vor recalcula nu vor fi diminuate, repet, pensii sub 30 de milioane de lei vechi şi cu carieră militară completă. Aceste lucruri sunt date certe şi nu simulări”, a asigurat premierul. Emil Boc a explicat că prin „carieră militară completă” se înţelege faptul că militarul a ieşit la pensie la 55 de ani. „Toţi cei care au ieşit la pensie înainte de împlinirea acestei vârste au ieşit anticipat, beneficiind fie de pensie anticipată, fie de pensie anticipată parţială. Cei care au ieşit anticipat la pensie au beneficiat la momentul pensionării de plăţi compensatorii, precum şi de alte ajutoare prevăzute de legislaţie privind salarizarea personalului militar. De exemplu, la ieşirea din Armată aceste cadre militare au primit câte două solde pentru fiecare an rămas până la împlinirea vârstei de 55 de ani. Deci practic multe persoane, ieşind din Armată mai devreme, au avut posibilitatea de a practica în continuare şi alte profesii”, a spus premierul. Câteva mii de pensionari, foşti militari, spun că pensiile le-au fost diminuate drastic prin recalculare şi au anunţat că vor da statul în judecată.