Ianukovici este conştient: „Centrala de la Cernobîl este o ameninţare pentru Europa”
Preşedintele ucrainean Viktor Ianukovici a avertizat luni, când s-au împlinit 24 de ani de la catastrofa nucleară de la Cernobîl, că reactorul centralei rămâne o ameninţare gravă pentru Europa. Potrivit preşedintelui ucrainean, circa două milioane de persoane suferă de diferite boli din cauza radiaţiei. Reactorul care a explodat în 1986 a fost închis într-un sarcofag, care s-a fisurat însă, iar lucrările de înlocuire a sa, finanţate din fonduri internaţionale, înregistrează întârzieri mari. Ianukovici a subliniat în timpul ceremoniei organizate luni că reactorul este o ameninţare „atât pentru Ucraina, cât şi pentru Europa, Rusia şi Belarus”. La 26 aprilie 1986, la ora locală 1.23, a explodat reactorul numărul 4 al centralei nucleare de la Cernobîl, situată în nordul Ucrainei, în apropierea graniţei cu Rusia şi Belarus. O bună parte din Europa, dar mai ales aceste trei ţări, pe atunci republici ale URSS, au fost expuse contaminării. Peste 25.000 de persoane care au intervenit pentru a diminua efectele catastrofei – cu precădere ruşi, ucraineni şi belaruşi, oameni care după explozie au efectuat diverse lucrări, între care construirea unui sarcofag în jurul reactorului – au decedat, potrivit estimărilor oficiale. La 24 de ani de la cea mai mare catastrofă ecologică a istoriei recente a Europei, adevărul despre ce s-a întîmplat atunci rămâne încă un subiect de controversă. Un bilanţ al ONU estima, în septembrie 2005, la 4.000 numărul deceselor din Ucraina, Belarus şi Rusia în urma unor cancere determinate de contaminarea radioactivă, însă acest raport a fost contestat de numeroase organizaţii neguvernamentale. Oficial, numai în Ucraina se consideră că 2,3 milioane de persoane au avut de suferit de pe urma catastrofei. Între 1986 şi 2006, 4.400 de ucraineni – copii sau adolescenţi în momentul catastrofei – au fost operaţi pentru cancer de tiroidă, consecinţa cea mai evidentă a iradierii, potrivit Ministerului Sănătăţii. Potrivit celui mai cuprinzător studiu ştiinţific despre tragedia din 26 aprilie 1986, aproape un milion de oameni ( 985.000), au murit de diverse forme de cancer provocate sau agravate de radiaţiile de la Cernobîl – doar în primele două decenii de la accident. Acest bilanţ va creşte, afirmă un studiu intitulat „Cernobîl: consecinţele catastrofei pentru oameni şi mediu”. Norul a fost purtat de vânt aproape peste tot în lume, iar substanţele rămân active zeci de mii de ani. Catastrofa a dus la mutaţii genetice la plante şi animale şi a scăzut imunitatea la boli a populaţiei tinere în numeroase zone, în special în Belarus, Ucraina şi Rusia.





Ninel spune:Este minunat sa poti abdroa un asemenea subiect Flavia si mai ales,chiar de la debutul tau in Jurnalul de Drajna.Sunt convins ca ai provocat in acest fel intreaga noastra echipa si cu siguranta vom cladi aici un dialog al profesiilor atat de necesar si util.Felicitari!
Hola Jubi:Que bueno es estar por aqued y encontrarse tus notas sirepme interesantes y tu buen humor. especialmente me ha parecido muy bella la imagen de la cabecera de tu blog.Te dejo un gran abrazo y hasta la vista.con carif1o.Diana ReyesJubilada en Accif3n!
Voilà maintenant quelques mois que je lis tes articles avec plaisir et attention sans jamais oser laisser de commentaires mais alors comment ne pas être tenté d’en laisser quand tu nous proposes tant de jolis lots à gagner. Tu m’as fait découvrir plein de nouveaux produits que je ne connaissais pas mais que j’ai vite adopté. Bref, je suis conquise.