Comisia parlamentară a stabilit: În 2009 nu a fost lovitură de stat la Chişinău”
Comisia parlamentară de la Chişinău care a anchetat evenimentele postelectorale din 2009 a stabilit că la 7 aprilie nu a fost lovitură de stat, iar protestele au fost determinate de problemele din ţară şi, în consecinţă, implicarea României este exclusă. Poliţia nu a intervenit la timp, procurorii şi judecătorii au acţionat ilegal, iar semne de implicare a cetăţenilor străini la proteste nu au fost identificate, potrivit concluziilor raportului Comisiei parlamentare de anchetă privind evenimentele din 7 aprilie 2009, care a fost prezentat vineri după-amiază Parlamentului. O hotărâre a legislativului în baza concluziilor şi recomandărilor raportului urmează să fie adoptată la una din viitoarele şedinţe, relatează Info-Prim Neo. „Raportul nu este un rechizitoriu şi nu poate fi interpretat ca un verdict. Raportul conţine o serie de recomandări la adresa Procuraturii generale, Ministerului de Interne şi Consiliului Superior al Magistraturii, care urmează să investigheze mai detaliat anumite circumstanţe şi persoane concrete, care au fost audiate de comisia de anchetă”, a declarat Vitalie Nagacevschi, preşedintele comisiei parlamentare. De asemenea, comisia a examinat contextul preelectoral şi a constatat că acesta a fost marcat de o serie de probleme – stabilirea datei alegerilor, implicarea resurselor administrative în campanie, imperfecţiunea cadrului legislativ – care au prejudiciat încrederea candidaţilor şi a alegătorilor în procesul electoral. Vitalie Nagacevschi a mai spus că în seara zilei de 6 aprilie, în apropierea Pieţii Marii Adunări Naţionale, au fost văzuţi angajaţi ai Ministerului de Interne: fostul comisar al Chişinăului, Vladimir Botnari, vicecomisarul Iacob Gumeniţă, fostul procuror Valeriu Gurbulrea şi alţi funcţionari, care nu numai că nu au oprit protestele, dar prin tăcere le-au încurajat. Referindu-se la liderii opoziţiei de atunci, care aveau autorizaţie pentru protest, Vitalie Nagacevschi a spus că în PMAN a ieşit prea multă lume, pe care nimeni nu o mai putea controla. „Nu este clar de ce la ora 20.00 poliţia a primit ordin să părăsească clădirea Parlamentului, iar pompierii nu făceau nimic pentru a stinge incendiul din clădire. Analizând declaraţiile autorităţilor după proteste, am examinat şi ipoteza participării cetăţenilor străini, dar probele au fost distruse la indicaţia fostului director al Serviciului de Informaţii şi Securitate”, explică Nagacevschi. El a mai afirmat că datele Serviciului de Grăniceri nu confirmă declaraţiile guvernării comuniste, că în acea perioadă la Chişinău se aflau mulţi cetăţeni români. Statisticile oferite de Serviciul de Grăniceri arată că, în comparaţie cu anul 2008, în luna aprilie 2009 numărul cetăţenilor români care au trecut frontiera în Republica Moldova s-a redus semnificativ. Comisia respinge şi afirmaţiile comuniştilor, potrivit cărora la 7 aprilie a avut loc un atac informatic, fiind blocată pagina oficială a Preşedinţiei. O altă concluzie a raportului se referă la acţiunile magistraţilor, care au judecat tineri în incinta comisariatelor de poliţie. În total, comisia de anchetă a audiat 82 de persoane. La întrebările comisiei a refuzat să răspundă fostul preşedinte Vladimir Voronin, iar judecătorul Dorin Popovici nu s-a prezentat la audieri. În final Vitalie Nagacevschi a menţionat că raportul comisiei de anchetă a fost votat doar de reprezentanţii AIE, iar deputaţii comunişti au avut o poziţie separată. Opoziţia a acuzat comisia de lipsă de obiectivitate şi a spus că guvernarea actuală a fost implicată în organizarea protestelor violente. Vitalie Nagacevschi respinge aceste acuzaţii şi dă asigurări că, dacă vreun politician ar fi fost implicat în protestele din aprilie, atunci ar fi fost tras la răspundere, pentru că Partidul Comuniştilor s-a mai aflat ulterior la putere pentru încă patru luni.





Lasă un răspuns