Sport

Ionică Serea este acuzat că a primit 21.000 de dolari drept şpagă

Procurorii din cadrul DNA Piteşti efectuează cercetări penale faţă de arbitrii Ionică Serea şi Marius Martiş pentru fapte de corupţie, iar din materialul de punere în mişcare a acţiunii penale a reieşit că Serea a primit de dolari de la Penescu, prin intermediul lui Martiş şi Făcăleaţă. Potrivit procurorilor DNA, Ionică...
Continue Reading

Vasile Turcu cere intrarea în insolvenţă a clubului Dinamo

Vasile Turcu, acţionar la FC Dinamo Bucureşti, precum şi Administraţia Finanţelor Publice Sector 1 Bucureşti au depus la Tribunalul Bucureşti acţiuni în care cer intrarea în insolvenţă a clubului de fotbal bucureştean Dinamo. Cele două acţiuni, prin care se cere intrarea în insolvenţă, au fost depuse în luna aprilie...
Continue Reading
Sport

„Urmează cinci etape de selecţie la Dinamo!”

Preşedintele CA al FC Dinamo, Nicolae Badea, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că în ultimele cinci etape de campionat jucătorii vor avea posibilitatea să demonstreze că vor să rămână la echipa antrenată de Cornel Ţălnar, în caz contrar „fiecare să-şi continue propriul drum”. „Aceste 5 etape sunt...
Continue Reading
Sport

Suporterii CFR-ului pot răsufla uşuraţi: Paszkany a fost achitat

Finanţatorul clubului de fotbal CFR Cluj, Arpad Paszkany, a fost achitat, vineri, de Tribunalul Cluj, în dosarul în care era judecat pentru sprijinirea unui grup infracţional organizat şi şantaj, decizia putând fi însă atacată la Curtea de Apel Cluj. Purtătorul de cuvânt al Tribunalului Cluj, judecătorul Petre Urs, a declarat,...
Continue Reading

Mutu stă „pe bară” nouă luni

Fotbalistul român Adrian Mutu a declarat luni, după ce a aflat că a fost suspendat nouă  luni pentru dopaj, că îşi cere scuze în faţa tuturor şi că  se aştepta la o sancţiune mai mică decât cea dictată  de Tribunalul Naţional Antidoping din Italia, informează site-ul oficial al clubului Fiorentina. „Le cer scuze...
Continue Reading

FC Vaslui a pierdut şansa de a rămâne în fruntea Ligii I

Patronul echipei FC Vaslui, Adrian Porumboiu şi-a luat gândul de la titlul de campioană după înfrângerea suferită în faţa Universităţii Craiova pe propriul teren. Antrenorul vasluienilor, Marius Lăcătuş, a afirmat că echipei sale i-a lipsit agresivitatea şi concentrarea. „Ne pare nespus de rău pentru că nu am reuşit să...
Continue Reading
Sport

Gică Popescu se gândeşte la scaunul de la Ligă

Fostul internaţional Gheorghe Popescu a declarat, luni, că nu doreşte să devină preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), dezminţind astfel varianta vehiculată de finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, precizând că nu vrea să comenteze despre o funcţie care în prezent este deţinută de cineva. „Acum, dacă vreţi vă...
Continue Reading