Disney a înregistrat ca marcă „SEAL Team 6”
Compania Walt Disney a înregistrat ca marcă „SEAL Team 6”, numele unităţii forţelor speciale americane care l-a lichidat la începutul lunii pe liderul al-Qaida, Osama ben Laden. La numai două zile după ce preşedintele Barack Obama a anunţat că Osama ben Laden, cel mai căutat terorist din lume, a fost...
Viitorul Orientului Mijlociu se decide în Egipt
Viitorul Orientului Mijlociu se decide în EgiptHosni Mubarak face tot ce-i stă în putere pentru a nu pierde fotoliul prezidenţial. Joacă totul pe cartea riscantă a susţinerii din partea Armatei, comentează analiştii citaţi de AFP. Între timp, aliaţii săi tradiţionali, inclusiv Statele Unite, vorbesc despre necesitatea trecerii la „o...
Vrăjile şi liberul arbitru
Vrăjile şi liberul arbitruAm primit duminică o carte despre „vrăji şi farmece”. „Este făcută de preoţi”, mi-a spus doamna care mi-a dat cartea. În ea apare o bibliografie consistentă, cu texte preluate din scrieri ale Părintelui Cleopa, pr. Arhimandritul Ilarion Argatu, Protos Nicodim Măndiţă şi chiar o carte „Despre...
„Cartea Junglei" vine cu „Adevărul"
„Cartea Junglei" vine cu „Adevărul"Ziarul „Adevărul” lansează mâine Colecția „Disney” pentru cei mici. Cele mai frumoase poveşti ale copilăriei vor ajunge la cititori în fiecare marţi, timp de 12 săptămân. Prima carte ilustrată cu una dintre poveştile inspirate din filmele de animaţie „Disney” este „Cartea Junglei”. Aceasta va apărea la...
Mexic, prima ţară din lume care introduce imaginea irisului pe cartea de identitate.
Mexic, prima ţară din lume care introduce imaginea irisului pe cartea de va fi prima ţară care va introduce imaginea irisului pe cartea de identitate, un sistem despre care guvernul spune că va fi printre cele mai sigure din lume. „Sunt întrunite condiţiile legale, tehnice şi financiare ca...
Bob Dylan va lansa în curând şase cărţi!.
Bob Dylan va lansa în curând şase cărţi!.Bob Dylan a semnat un contract cu editură şi va scrie continuările pentru cartea „Chronicles, volume one”, lansată pe piaţă în urmă cu mai bine de şase ani. Citeste articol intreg
Cântăreţul american Bob Dylan va lansa şase cărţi
Cântăreţul american Bob Dylan va lansa şase cărţiBob Dylan va lansa în viitorul apropiat nu mai puţin de şase cărţi. Cântăreţul american a semnat un contract cu editura Simon & Schuster, informează AFP. Bob Dylan va scrie două continuări pentru cartea… Citeste articol intreg
„Plec pe Marte” ar putea fi interzis
Alianţa Civică a Romilor din România (ACRR) a solicitat, vineri, Consiliului Naţional al Audiovizualului, interzicerea difuzării videoclipului „Plec pe Marte” al artiştilor Smiley şi Cheloo, deoarece acesta promovează mesaje rasiste, care incită la ură şi violenţă rasială. Potrivit ACRR, organizaţie care reuneşte 19 organizaţii neguvernamentale rome, în videoclip Cheloo...

