Radu Berceanu este acuzat că a votat deşi era absent
Liderul liberalilor din Senat, Puiu Haşotti, şi social-democratul Sorin Bota au susţinut că ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, a lipsit de la plen şi, cu toate acestea, apare pe lista de vot, subiect pe marginea căruia s-a consumat întreaga şedinţă de luni. Discuţiile au pornit de la iniţiativa legislativă a preşedintelui...
Prejudiciu de 4 milioane euro cu jocuri de noroc
Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul IPJ Constanţa, în colaborare cu Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă au confiscat 156 aparate videoelectronice de câştiguri, pe care erau instalate programe de joc susceptibile de a fi contrafăcute. În cadrul subprogramului „Protecţia drepturilor de proprietate intelectuală”, poliţiştii au...
Papan, de la platoul de filmare a ajuns iar după gratii
Instanţa a rămas, joi, în pronunţare pe recursul lui Papan Chilibar şi ale celorlalte trei persoane arestate, pe 15 aprilie, pentru furt, la şedinţa în care s-a judecat dosarul participând şi actorii principali din filmul „Eu când vreau să fluier, fluier”, Ada Condeescu şi George Piştereanu. Tribunalul Bucureşti a...
Vadim este mulţumit de desfiinţarea ANI
Preşedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, a spus că decizia CCR privind Agenţia Naţională de Integritate este una corectă din moment ce ANI îşi desfăşura activitatea pe o lege neconstituţională şi a criticat abuzurile de care s-ar face vinovată ANI. „Agenţia Nătărăilor şi Imbecililor şi-a rupt gâtul de bine ce i-am blestemat. Acum...
Combaterea corupţiei la nivel înalt, promisă de premierul Boris Borisov
Ultimul lider sovietic Mihail Gorbaciov a declarat miercuri la Bucureşti, în prezenţa fostului preşedinte Ion Iliescu, că soţii Ceauşescu nu trebuiau împuşcaţi „ca nişte animale”, indiferent cât de grea era situaţia în România. „Un asemenea gest nu poate fi acceptat”, a spus Gorbaciov, cunoscut pentru antipatia pe care a avut-o faţă...
Bulgaria luptă împotriva corupţiei din sectorul energetic
Combaterea corupţiei la nivel înalt, promisă de premierul Boris Borisov în campania electorală şi care a adus partidul său la putere, ia amploare în Bulgaria, unde operaţiunea „Intangibilii” a ajuns într-un domeniu sensibil, cel al contractelor din domeniul energiei, relatează RRA, citat de RADOR. Operaţiunea vizează contracte în domeniul energetic,...
Etnobotanicele se vând în continuare
Etnobotanicele nu au dispărut de pe piaţă în urma ordonanţei care interzice 36 de plante şi substanţe halucinogene, patronii aşa-ziselor magazine „de vise” oferind spre comercializare, în shop-uri, magazine online sau prin mica publicitate, noi ierburi şi substanţe de acest fel. Patronii magazinelor de plante etnobotanice au adus în România...
Peste 700.000 de călători prinşi fără bilet în trenuri
Un număr de de călători au fost depistaţi anul trecut în trenuri fără legitimaţii de călătorie, cărora li s-au eliberat bilete în valoare de lei, au declarat reprezentanţii CFR Călători. Astfel, organele de control/supracontrol au eliberat bilete în tren unui număr de călători în valoare lei,...
În România încep să ia fiinţă spitalele particulare
Sistemul de coplată, turismul medical şi asigurările de sănătate private vor încuraja construcţia de spitale de către companii, după ce în 2009 multe astfel de proiecte au fost amânate din cauza crizei, furnizorii de servicii medicale vizând pentru următorii doi ani investiţii de 200 milioane euro. Cu toate că...
Florin Chilian a fost condamnat la închisoare cu suspendare
Cântăreţul Florin Chilian a fost condamnat, joi, de Judecătoria Cluj-Napoca, la un an şi zece luni de închisoare cu suspendare, după ce în iulie 2006 a condus băut şi a provocat un accident, sentinţa nefiind însă definitivă. Purtătorul de cuvânt al Judecătoriei Cluj-Napoca, Lucian Marian, a declarat că magistraţii...






