Peste 30 de milioane de euro s-au investit în programul „Schi în România”
Peste 30 de milioane de euro s-au investit în ultimii doi ani pe Valea Prahovei şi în Braşov prin Programul Naţional „Schi în România”, derulat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT), ce are scopul de a dezvolta infrastructura turistică montană, scrie Elena Udrea pe blogul său. „În toate staţiunile...
Certată de primar, o poliţistă a încercat să se sinucidă
O polițistă comunitară din localitatea constănţeană Valul lui Traian a încercat să se sinucidă, marţi, luând mai multe medicamente, după ce primarul a dat-o drept exemplu negativ într-o şedinţă în care a fost analizată activitatea poliţiei locale. Primarul localităţii Valu lui Traian, Florin Mitroi, a declarat că a avut, marţi, o şedinţă cu toţi salariaţii primăriei, pentru a analiza activitatea...
Peste trei miliarde de lei au fost acordate ca ajutoare agricultorilor
Sumele alocate în perioada 1 septembrie -31 decembrie 2010, reprezentând formele de sprijin financiar acordate producătorilor agricoli din sectorul vegetal şi animalier, s-au ridicat la 3,022 miliarde lei (705,5 milioane euro), din bugetul naţional şi din fonduri europene, potrivit MADR. Astfel, din această sumă, formele de sprijin finanţate exclusiv...
Milionarul de Top 500, Ovidiu Tender, urmărit de fosta nevastă pentru două jumătăţi de vilă
Milionarul de Top 500, Ovidiu Tender, urmărit de fosta nevastă pentru două jumătăţi de vilăAfaceristul, cu o avere estimată la 300 de milioane de euro, este dat în judecată de fosta soţie, care a divorţat de el în anul 2005. Ea susţine că Ovidiu Tender a încălcat o convenţie...
Grup organizat de spărgători de locuinţe de lux anihilat la Timişoara de poliţişti. Paguba e de 100.000 de euro
Grup organizat de spărgători de locuinţe de lux anihilat la Timişoara de poliţişti. Paguba e de de euroŞapte tineri, cu vârstele cuprinse între 18 şi 35 de ani, sunt acuzaţi de DIICOT că s-au îmbogăţit după ce au dat o serie de lovituri la mai multe apartamente de...
Un mitropolit român a adus Yad Vashem în faţa instanţei
Un mitropolit român a adus Yad Vashem în faţa instanţeiPentru că refuză să-i acorde titlul de drept între popoare lui Tit Simedrea, fost mitropolit al Bucovinei, Yad Vashem a fost dat în judecată de un supravieţuitor al Holocaustului. Citeste articol intreg
Cadrele didactice şi-ar putea câştiga în instanţă măririle de salariu
Cadrele didactice şi-ar putea câştiga în instanţă măririle de salariuProfesorii şi-ar putea câştiga în instanţă măririle de salariu cuvenite pentru perioada octombrie 2008 – decembrie 2009, fără excepţie. Cele mai multe dintre instanţe au dat câştig de cauză profesorilor. … Citeste articol intreg
Cursa Trăsniţilor – s-au "dat" pe zăpadă cu vehicule ieşite din comun
Cursa Trăsniţilor – s-au "dat" pe zăpadă cu vehicule ieşite din comunUn pat de spital, un sicriu, sau o celulă de închisoare. Toate au alunecat pe zăpadă în văzul a sute de curioşi la Poiana Brasov. Nu a fost o avalanşă, ci ediţia din acest an a Cursei Trăsniţilor....
Bucureşti. A încercat să facă un grătar şi a dat foc casei
Bucureşti. A încercat să facă un grătar şi a dat foc caseiO casă din sectorul 3 al Capitalei a fost cuprinsă de flăcări, sâmbătă noapte, după ce proprietarul imobilului a încercat să facă un grătar. Trei autospeciale au sosit la locul incendiului pentru a stinge… Citeste articol intreg
Livia Dilă: "Am păpat toţi banii tatei dându-i la cerşetori".
Livia Dilă: "Am păpat toţi banii tatei dându-i la cerşetori".La 18 ani, Livia Dilă a ajuns în Capitală, pentru că mama sa nu a reuşit să o convingă să dea la facultate mai aproape de casă, la Constanţa. Atunci, vedeta de televiziune a fost impresionată de cerşetorii pe...


