Foştii miniştri Nica şi Vosganian sunt cercetaţi de DNA într-un dosar legat de Poşta Română
Foştii miniştri Dan Nica şi Varujan Vosganian sunt cercetaţi de procurorii anticorupţie într-un dosar disjuns din cazul Poşta, în care au fost deja trimişi în judecată Tudor Chiuariu şi Zsolt Nagy, se arată în rechizitoriul înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Potrivit rechizitoriului prin care fostul ministru al...
Daniel Constantin: "Fără ACD, nu reuşeam «marea alianţă» cu PSD"
Daniel Constantin: "Fără ACD, nu reuşeam «marea alianţă» cu PSD"Jurnalul Naţional: Recent aţi încheiat o Alianţă cu PNL. În ciuda acestui demers, realitatea parlamentară (faptul că nici aşa nu aveţi şanse să realizaţi o majoritate) nu vă este favorabilă. Şi atunci care este scopul principal al acestei alianţe? Este...
Foştii miniştri Zsolt Nagy şi Tudor Chiuariu au ajuns pe mâna procurorilor DNA
Fostul ministru al Comunicaţiilor Zsolt Nagy a iniţiat în 2007 un hotărâre de guvern cu caracter retroactiv asupra dreptului de proprietate a imobilului din Calea Victoriei aparţinând Poştei Române, favorizând consorţiul ce urma să-l preia, hotărârea fiind avizată de Tudor Chiuariu, spun procurorii. În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut...
„Nu i-am dat niciodată mită lui Fătuloiu”
Omul de afaceri Cătălin Chelu a susţinut, joi, la judecarea contestaţiei împotriva arestării preventive, că niciodată nu a întreprins vreun demers pentru a îi da mită fostului secretar de stat din MAI Dan Valentin Fătuloiu. Curtea de Apel Bucureşti a judecat, joi, recursul omului de afaceri Cătălin Chelu şi a celor trei...
Brigăzi cu şase arbitri în Liga I?
Preşedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, Vasile Avram, a declarat, marţi, că va face un demers oficial către FRF şi LPF pentru ca meciurile din Liga I să fie arbitrate de câte şase arbitri, urmând să ceară şi aprobarea FIFA în acest sens. „După părerea noastră, această decizie ar contribui în sens pozitiv...
DNA s-a sesizat din oficiu în legătură cu Mircea Sandu
Procurorii DNA s-au sesizat din oficiu, în urma informaţiilor din mass-media, şi fac verificări cu privire la presupuse fapte de corupţie în urma cărora anumiţi membri ai Comitetului executiv al UEFA ar fi favorizat două ţări, la organizarea CE de fotbal din 2012, informează vineri DNA. „În conformitate cu...


