Idee românească în Cambodgia
Idee românească în CambodgiaUn român a achiziţionat o staţiune de lux în Cambodgia pentru a face ecoturism de lux. Potrivit cotidianului britanic The Guardian, citat de Agerpres, staţiunea se află pe râul Tatai, la est de Koh Kong, în sudul Munţilor Cardamom. Aflat la jumătatea drumului dintre Bangkok şi...
Cairo, un "cazino al vieţii" pentru jurnalişti
Cairo, un "cazino al vieţii" pentru jurnalişti”Vai de mine, am ajuns pe Wikipedia? Sunt celebru!”, glumeşte sarcastic Jack Shenker, corespondentul în Cairo al ziarului britanic „The Guardian”. Tocmai ne-am ciocnit unul de altul în Piaţa Tahrir şI sunt fericită să-l văd după ce în urmă cu câteva ore aflasem...
Medvedev şi-a luat iaht de 30 de milioane de euro.
Medvedev şi-a luat iaht de 30 de milioane de şedintele Rusiei, Dmitri Medvedev a achiziţionat un iaht de lux în valoare de peste 30 de milioane de euro, dotat cu două jacuzzi, o sală de cinematograf şi suficient spaţiu pentru cazarea eventualilor oaspeţi dar şi a echipajului de 12...
Grecia nu vinde insule pentru a ieşi din criză
Purtătorul de cuvânt al Guvernului elen a dezminţit informaţiile din The Guardian potrivit cărora Grecia ar intenţiona să vândă insule pentru a ieşi din criză. „Cu privire la opinia potrivit căreia Grecia se gândeşte să vândă insule, pentru că nu are capacitatea de a dezvolta infrastructurile acolo sau de a menţine ordinea publică, ea...
Whitney Houston a fost ironizată după ultimul concert
Cântăreaţa americană Whitney Houston, care şi-a anulat mai multe concerte din pricina unei infecţii respiratorii, a revenit pe scenă, marţi seara, în oraşul britanic Birmingham, însă prestaţia ei este criticată de presa locală, în termeni ce ironizează vocea actuală a artistei. „Nu a fost concertul pe care îl aşteptau fanii”, notează...

