Politichie centrala

Adrian Severin şi-a dat demisia din PSD

Europarlamentarul Adrian Severin le-a spus social-democraţilor din organizaţia de Bucureşti că  despărţirea lui de partid este una „formală”, „temporară şi provizorie”, precizând că va continua lupta sa în Parlamentul European, for din care nu-şi va prezenta demisia. Severin le-a amintit social-democraţilor prezenţi în şedinţa Biroul Executiv al PSD Bucureşti...
Continue Reading
Politichie centrala

„Vasile Blaga a fost informator înainte de 1989”

Preşedintele PSD Bucureşti, Marian Vanghelie, a declarat luni că secretarul general al PDL, Vasile Blaga, a fost informator înainte de 1989, iar în cazul Wikileaks le-ar fi prezentat diplomaţilor americani informaţii false în ceea ce-l priveşte pe edilul Sectorului 5. Vanghelie a fost întrebat cum comentează cele susţinute de Vasile...
Continue Reading
Investigatii

Dan Voiculescu reclamat pentru fals în declaraţii

Senatorul Dan Voiculescu a fost reclamat, marţi, la Parchetul General, pentru fals în declaraţii, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a decis definitiv şi irevocabil, pe 10 martie, că acesta a colaborat cu fosta Securitate. Potrivit reprezentanţilor Parchetului General, plânagerea penală a fost depusă marţi de o persoană...
Continue Reading
Investigatii

Expertiza grafologică în cazul Rodicăi Stănoiu va avea loc la Timişoara

Curtea de Apel Oradea a decis, la termenul de vineri al procesului prin care fostul ministru al Justiției Rodica Stănoiu contestă calitatea de fost colaborator al Securității, efectuarea unei expertize grafologice în dosar de către Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice Timişoara. „Instanţa a dispus ca expertiza să fie efectuată la...
Continue Reading
Eveniment

Undă verde pentru navele americane pe aerodromurile României

CSAT a aprobat luni dislocarea şi operarea pe aerodromurile României a unor aeronave ale forţelor aeriene ale SUA, pentru realimentare în aer, utilizate în operaţia de impunere a Rezoluţiei 1973 a Consiliului de Securitate al ONU, privind Libia, informează Preşedinţia. Potrivit unui comunicat al Preşedinţiei remis luni seară presei,...
Continue Reading
Eveniment

Ceartă între procurori pe dosarele lui Bercea Mondialul

Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt care îl ancheta pe Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, contestă decizia de preluare a cauzelor de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi solicită intervenţia CSM. Procurorul Eugen Iacobescu a precizat că, în urmă cu o săptămână, Parchetul de pe...
Continue Reading
Eveniment

Centrala de la Cernavodă este pregătită atât pentru cutremure cât şi pentru secarea Dunării

Oficialii centralei nucleare de la Cernavodă şi ai Nuclearelectrica i-au asigurat marţi pe senatorii din Comisia de buget şi industrii că în România este asigurată sută la sută securitatea nucleară, existând planuri de rezervă nu doar pentru seisme, dar şi pentru „secarea Dunării”. Şeful Nuclearelectrica, Pompiliu Budulan, a susţinut în debutul audierii...
Continue Reading

22 de ani după Hillsborough: Englezii reintroduc locurile în picioare pe stadioane

22 de ani după Hillsborough: Englezii reintroduc locurile în picioare pe stadioaneMinistrul Sporturilor din Marea Britanie, Hugh Robertson, a anunţat că vânzarea biletelor cu locuri în picioare pe stadioanele din Insulă va fi din nou introdusă prin lege, după mai bine de două decenii de interdicţie. Anunţul vine la...
Continue Reading

Ponta: "Dacă un PSD-ist dansa cu Bercea Mondialul era cel mai mare corupt!"

Ponta: "Dacă un PSD-ist dansa cu Bercea Mondialul era cel mai mare corupt!"Preşedintele PSD, Victor Ponta a declarat la Târgu-Jiu că dacă în locul lui Mircea Băseascu era un membru PSD, până acum i se punea eticheta de cel mai mare corupt: “Dacă un PSD-ist dansa cu Bercea Mondialul,...
Continue Reading

Tulcea: Puşti de 20 de ani, la închisoare pentru că a furat electronice

Tulcea: Puşti de 20 de ani, la închisoare pentru că a furat electronicePoliţiştii au stabilit că în perioada 4 februarie – 15 martie, Valentin Dragoş Avram (20 de ani) din Malcoci, în mod repetat, a pătruns în locuinţele mai multor persoane, de unde a sustras diverse bunuri electronice şi...
Continue Reading