Cerşetoria şi traficul de carne vie schimbă legislaţia europeană
Statele europene îşi modifică legislaţia, astfel încât pe viitor cerşetoria şi traficul de persoane vor fi sancţionate penal sau administrativ, au declarat joi, în cadrul unei întâlniri cu presa, ataşaţii de interne ai României din mai multe state UE. Ataşaţii de interne ai României din mai multe state UE, printre...
Nuredin Beinur rămâne în arest pentru că „a speculat breşele sistemului”
Aparenţa de legalitate a activităţilor desfăşurate de Nuredin Beinur şi de apropiaţii săi se datorează în primul rând capacităţii acestuia de a specula în interesul său „eventualele breşe ale sistemului”, se arată în rechizitoriul întocmit de procurorii Parchetului General şi transmis instanţei. Potrivit sursei citate, Nuredin Beinur, în vârstă...
„Vlăduz” a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare
Vlad Duiculescu, cunoscut sub pseudonimul „Vlăduz”, a fost condamnat, prin decizia Tribunalului Bucureşti, la 3 ani de închisoare cu suspendare, în dosarul în care este acuzat de prejudicierea eBay, tânărul fiind totodată obligat să plătească companiei americane daune de peste de dolari. Astfel, instanţa a decis, pe 4...
DNA-ul a dat buzna în Vama Siret
Pentru a dovedi modul organizat în care o parte din poliţiştii de frontieră şi vameşii de la PTF Siret luau mită, un investigator sub acoperire a fost numit la conducerea punctului de trecere a frontierei, acesta primind îndrumări de la fostul şef, Aurel Anea, potrivit referatului DNA. „În vederea dovedirii...
Naşii au ajutat-o pe fetiţa de 12 ani care a născut şi pe micuţa ei să se externeze.
Naşii au ajutat-o pe fetiţa de 12 ani care a născut şi pe micuţa ei să se ă mai bine de o săptămană de cand a născut- o pe Alexandra-Gabriela, Claudia F., adolescenta de 12 din Clinceni, judeţul Ilfov, şi-a luat, ieri, copilul acasă. Tanăra mămică a fost externată...
Exclusiv | Naşii au ajutat-o pe fetiţa de 12 ani care a născut: «Suntem fericiţi să ne …
Exclusiv | Naşii au ajutat-o pe fetiţa de 12 ani care a născut: «Suntem fericiţi să ne …După mai bine de o săptămană de cand a născut- o pe Alexandra-Gabriela, Claudia F., adolescenta de 12 din Clinceni, judeţul Ilfov, şi-a luat, ieri, copilul acasă. Tanăra mămică a fost externată...
Gălăţeanca strivită de tencuiala căzută de pe un imobil merge la recuperare!.
Gălăţeanca strivită de tencuiala căzută de pe un imobil merge la recuperare!.Loredana Jalbă, femeia de 30 de ani, din Galaţi, care pe 21 decembrie 2010 a fost strivită de tencuiala căzută de pe un bloc, accident în urma căruia s-a aflat 13 zile în moarte cerebrală, a părăsit, ieri,...
Moculeasca, despre bărbatul pe care îl mângâia pe chiloţi: "Să nu se pună cu mine! …
Moculeasca, despre bărbatul pe care îl mângâia pe chiloţi: "Să nu se pună cu mine! …Fosta soţie a lui Horia Moculescu a explicat că ar fi bine ca Ionuţ să îşi vadă de treabă şi să nu se mai lege de ea. „Să nu se pună cu mine....
Bianca Drăguşanu a luat 1.500 de euro ca să iasă dintr-un tort: "Am fost cadou!".
Bianca Drăguşanu a luat de euro ca să iasă dintr-un tort: "Am fost cadou!".Aceasta a fost angajată ca să iasă dintr-un tort şi mprturiseşte că a făcut asta cu plăcere, mai ales că a primit de euro. „Sunt fericită că am fost cadou. Am fost la o...
Dana Marijuana, lipsită de modestie: "Mă compar cu Eminescu".
Dana Marijuana, lipsită de modestie: "Mă compar cu Eminescu".Artista suferă de dorul lui şi se macină că nu reuşeşte să-l reîntâlnească. Ea nu-şi pierde speranţa şi toate aceste sentimente ce o încearcă le foloseşte pentru a scrie mult, Dana face o comparaţie între ea şi marele poet Mihai...




