Rusia nu mai vinde armament Siriei
Rusia nu va mai vinde armament aliatului său arab, Siria, până atunci când situaţia se va stabiliza în această ţară, au declarat luni oficiali de rang înalt, responsabili cu exportul de armament, menţionând că acele contracte care au fost deja încheiate vor fi respectate. „Rusia, la fel ca şi...
Antonescu s-a întâlnit cu şefii SRI şi SIE
Preşedintele interimar, Crin Antonescu, a declarat, marţi, că a avut o discuţie la Cotroceni cu directorii SRI şi SIE, despre raporturile acestor instituţii cu preşedintele interimar, aceştia garantându-i funcţionarea normală în această perioadă. Potrivit lui Antonescu, în cadrul acestui mandat interimar la Cotroceni garantează respectarea Constituţiei de către toate...
„Comisia a răspuns la o comandă politică”
Ministrul Culturii, Puiu Haşotti, a declarat că acea comisie care a decis că premierul Victor Ponta a plagiat în lucrarea sa de doctorat „a răspuns la o comandă politică”, fiind formată din „politrucii” lui Daniel Funeriu şi Emil Boc, şi că, din principiu, nu poate fi de acord cu...
Cluburile din Liga I nu îl mai vor pe Crăciunescu
Douăsprezece cluburi din Liga I solicită înlocuirea lui Ion Crăciunescu din funcţia de preşedinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor cu un străin, propunerea urmând să fie supusă votului în următoarea şedinţă a Comitetului Executiv al Federaţiei Române de Fotbal. Secretarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal, Valentin Alexandru, a...
FC Vaslui a rămas fără antrenor
Finanţatorul FC Vaslui, Adrian Porumboiu, a declarat, miercuri, că antrenorul Augusto Inacio a decis să părăsească echipa în urma unei şedinţe de analiză la care a participat tot staful tehnic al formaţiei şi conducerea clubului. „Nici eu nu am înţeles bine comportmanetul domniei sale, pentru că nu am avut în...
Amfiteatru antic la Cetatea Histria
Ministrul Culturii, Puiu Haşotti, a declarat că doreşte construirea unui amfiteatru antic în zona Cetăţii Histria din judeţul Constanţa, unde ar putea fi organizate spectacole de teatru sau concerte, valoarea investiţiei fiind estimată la peste un milion de euro. „Astăzi fac un gest simbolic ca ministru al Culturii şi...
Roberta Anastase a rămas fără preşedinţia Camerei Deputaţilor
Roberta Anastase, proaspăt revocată din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, a declarat, marţi seară, că este de datoria ei să apere instituţia preşedintelui Camerei şi să atace la Curtea Constituţională decizia luată prin vot de deputaţi. „Iată că ceea ce era de aşteptat să se întâmple s-a întâmplat,...
CFR S.A. are datorii de patru miliarde de lei
CFR SA a acumulat datorii de 4 miliarde lei către bugetul de stat din cauza subfinanţării şi lipsei investiţiilor, care să asigure operatorilor servicii de calitate, permiţându-le să crească veniturile şi astfel să ramburseze datoriile către CFR SA, iar aceasta să achite la rândul ei plăţile restante. Datoriile de...
Autostrada Soarelui va fi gata pe 20 iulie
Ministrul Transporturilor, Ovidiu Silaghi, a anunţat, luni, că din 20 iulie se va putea circula de la Bucureşti la Constanţa pe autostradă, însă între Medgidia şi Cernavodă traficul se va desfăşura pe o singură cale, în regim de drum naţional. „În data de 20 iulie, pe sectorul Medgidia –...
Procurorii au cerut puşcărie pentru soţii Năstase
Procurorul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) a solicitat, marţi, la instanţa supremă, pedepse de închisoare cu executare în cazul fostului premier Adrian Năstase, a soţiei acestuia, Daniela Năstase şi a Irinei Paula Jianu, în dosarul „Zambaccian” în care sunt acuzaţi de fapte de corupţie. În faţa judecătorilor instanţei supreme, procurorul...










