„Băsescu l-a instigat pe Blejnar să mă ancheteze!”
Victor Ponta spune că Traian Băsescu l-a instigat pe Sorin Blejnar să-l ancheteze, ceea ce constituie infracţiunea de abuz, şi că actele celor doi la adresa sa sunt de ameninţare şi de şantaj, menţionând că plângerile sale penale vor fi instrumentate atunci când justiţia va fi independentă. „În cadrul întâlnirii...
Freddie Mercury sărbătorit în toată lumea când ar fi împlinit 65 de ani
Freddie Mercury, solistul legendarei trupe Queen şi unul dintre cei mai importanţi muzicieni din toate timpurile, este aniversat de fanii din toată lumea luni, în ziua când ar fi împlinit 65 de ani şi când îi sunt dedicate evenimente ce au ca numitor comun piesele formaţiei. Principalul site al fanilor Queen...
„Atât South Stream cât şi Nabucco sunt în ceaţă”
Ministrul de externe Teodor Baconschi a recomandat atenţie pe subiectul energetic în noul context economic şi politic internaţional, apreciind că „nu numai South Stream este într-o oarecare ceaţă, cât şi Nabucco”, iar AGRI ar putea fi implementat în doi-trei ani. Ministrul a arătat că geografia proiectelor strategice se leagă de...
Germania vrea formarea Statelor Unite ale Europei
Ministrul german al muncii, Ursula von der Leyen, a declarat că actuala criză din zona euro poate fi depăşită numai prin formarea Statelor Unite ale Europei. „Obiectivul meu este formarea Statelor Unite ale Europei după exemplul altor state federale, ca Elveţia, Germania sau SUA”, a spus ea. Potrivit ministrului, citat de Der...
Udrea îl ameninţă pe Mazăre că îi ia fondurile europene
Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, a declarat miercuri că primăria din Constanţa a cheltuit numai 3 milioane euro din cele 91 milioane euro alocate din fonduri europene şi că primarului Radu Mazăre îi vor fi luaţi banii dacă nu îi cheltuie până în septembrie. Elena Udrea a mai spus,...
Obreja îl acuză pe Morariu că vrea un post la CIO
Preşedintele Federaţiei Române de Box, Rudel Obreja, a declarat, luni, după conferinţa de presă susţinută de preşedintele COSR Octavian Morariu, că fostul rugbist are o înţelegere cu conducătorul AIBA, Ching-Kuo Wu, prin care oficialul român să fie ales în cadrul Comitetului Internaţional Olimpic. „Domnul Morariu mi-a cerut o întâlnire anul acesta propunându-mi...
Merkel vizitează Croaţia şi Serbia
Cancelarul german Angela Merkel se află luni într-o vizită la Zagreb, prima etapă a unui miniturneu în Croaţia şi Serbia, unde va transmite mesajul că standardele UE reprezintă singurul obstacol în calea aderării la Uniunea Europeană. Este de aşteptat ca Angela Merkel să laude eforturile Croaţiei privind eformelor, care au permis Zagrebului să încheie...
Dosarul Becali-Babiuc ar putea fi restituit la DNA
ÎCCJ a decis, joi, restituirea la DNA a dosarului în care europarlamentarul Gigi Becali a fost trimis în judecată, alături de fostul ministru al Apărării Victor Babiuc, în legătură cu mai multe schimburi de terenuri cu MApN, pentru refacerea urmăririi penale, însă hotărârea nu este definitivă. Decizia de joi...
„Oprescu se comportă ca un şmecher care ocoleşte legea”
Ministrul Dezvoltării Elena Udrea îl critică pe Sorin Oprescu pentru că a deschis Pasajul Basarab fără să existe recepţia finală a lucrării şi în ciuda avertismentelor ISC şi susţine că primarul general se comportă ca un „şmecher” care ocoleşte legea. „În ziua în care Sorin Oprescu inaugurează cu fanfară Pasajul Basarab, o macara s-a prăbuşit peste...
Portul Constanţa are protocol de cooperare cu portul Jebel Ali din Dubai
Ministrul Transporturilor, Anca Boagiu şi președintele Dubai Ports World, Sultan Ahmed Bin Sulayem, au semnat marţi un protocol de cooperare în domeniul transporturilor maritime şi al infrastructurii portuare între CN APM SA Constanţa din România şi DP World UAE Region FZE din Emiratele Arabe Unite. Protocolul va viza întărirea...