„Cooperarea în regiunea Mării Negre este mai bună”
Directorul SRI, George Maior, a declarat luni, în deschiderea Seminarului Regional din cadrul programului privind Securitatea la Marea Neagră, că tendinţa de cooperare a statelor din regiune e vizibilă şi promiţătoare, dar încă neconsolidată pe deplin, din cauza furnizorilor de cunoaştere separaţi. „Cred că avem un potenţial imens, dar insuficient exploatat. Tendinţa...
Steaua îl dă gratis pe Szekely
Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, miercuri dimineaţă, că mijlocaşul Janos Szekely nu va mai evolua pentru formaţia „roş-albastră” pentru că a avut un comportament necivilizat faţă de membrii stafului medical al grupării din Bulevardul Ghencea. „Niciodată în viaţa lui Szekely nu mai are viaţă la Steaua. Nu ştiu...
„Vasile Blaga a fost informator înainte de 1989”
Preşedintele PSD Bucureşti, Marian Vanghelie, a declarat luni că secretarul general al PDL, Vasile Blaga, a fost informator înainte de 1989, iar în cazul Wikileaks le-ar fi prezentat diplomaţilor americani informaţii false în ceea ce-l priveşte pe edilul Sectorului 5. Vanghelie a fost întrebat cum comentează cele susţinute de Vasile...
Obama este de acord cu înarmarea rebelilor libieni
Delegaţii care au luat parte la reuniunea de la Londra a coaliţiei anti-Gaddafi, dar şi preşedintele american Barack Obama au sugerat marţi că ar putea începe să înarmeze rebelii şi au subliniat că lumea arabă susţine raidurile occidentale. Secretarul american de stat Hillary Clinton şi ministrul britanic de externe William Hague...
Leancă se va întâlni cu Lavrov
Ministrul moldovean de externe Iurie Leancă l-a invitat marţi pe omologul său rus, Serghei Lavrov, să vizite R. Moldova, iar acesta a acceptat invitaţia. „Vă invit să vizitaţi Republica Moldova. Ați fost la noi ultima dată în octombrie 2009. Suntem încrezători că vizita dumneavoastră la Chişinău va permite să consolidăm relaţiile...
Ceartă între procurori pe dosarele lui Bercea Mondialul
Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt care îl ancheta pe Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, contestă decizia de preluare a cauzelor de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi solicită intervenţia CSM. Procurorul Eugen Iacobescu a precizat că, în urmă cu o săptămână, Parchetul de pe...
Cinci persoane rănite, după ce un autobuz a lovit două maşini
Cinci persoane rănite, după ce un autobuz a lovit două maşiniCinci persoane au fost rănite într-un accident rutier produs în Capitală, pe strada Toporaşi, din cartierul Giurgiului, după ce un autobuz a lovit două maş; Anca Onofrei, Purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti, Anca Onofrei, a spus că în...
A început bombardarea Libiei de către Forţele Aliate
Preşedintele Barack Obama a repetat luni că Muammar Gaddafi „trebuie să plece”, dar a recunoscut că dictatorul libian ar putea să mai rămână la putere pentru un timp, pentru că misiunea militară din Africa de Nord are un mandat restrâns din partea ONU – doar să protejeze civilii. „Acţiunea noastră...
Piţurcă îşi continuă „războiul” cu Mititelu
Antrenorul Victor Piţurcă a declarat, într-o emisiune televizată, că deţine dosare întocmite de instituţii ale statului, care îl incriminează „clar” pe patronul Universităţii Craiova, Adrian Mititelu, dar a precizat că nu vrea să facă uz de ele. „La mine pe masă sunt nişte dosare, care îl incriminează foarte clar, sunt dosare...
Mutu revine la naţională
Preşedintele FRF, Mircea Sandu, a declarat marţi, într-o emisiune televizată, că ştie faptul că selecţionerul Răzvan Lucescu l-a convocat la naţională pe atacantul Fiorentinei, Adrian Mutu, pentru meciurile cu Bosnia-Herţegovina şi Luxemburg. „Din câte am înţeles, Mutu este convocat pentru meciurile astea. Ne poate ajuta foarte mult dacă vine foarte concentrat...









