Accesul la site-ul „Charlie Hebdo“ era blocat vineri in Turcia, împreună cu link-urile specifice cu trimitere la revista satirică franceză. Utilizatorii care încercau să acceseze site-ul constatau afișarea unui mesaj de eroare. Blocarea de către Turcia a site-ului „Charlie Hebdo“ pare să facă parte dintr-un ordin al unui tribunal de luna trecută, care a blocat zeci de site-uri cu conținuturi considerate insultătoare la adresa Islamului. Un ordin a fost de asemenea emis pentru blocarea site-ului unei organizații ateiste din Turcia, a afirmat organizația pe pagina sa de Facebook. Engelliweb.com, care monitorizează cenzura pe internet în Turcia, a afirmat că în jur de 67.000 de site-uri sunt în prezent blocate în întreaga țară. Multe dintre ele sunt pornografice, dar printre ele se află și un mare număr de site-uri politice, în special unele care au legături cu mișcări kurde. Anul trecut, autoritățile turce au blocat Twitter și YouTube până când interdicția a fost ridicată prin hotărâri judecătorești. Criticii președintelui Recep Tayyip Erdogan l-au acuzat pe șeful statului turc că devine tot mai autoritar și că îi reprimă pe oponenți, dintre care mulți folosesc deseori rețelele sociale pentru a-și exprima dezacordul. Turcia se află pe locul 149 pe o listă cu 180 de țări privind libertatea presei, publicată de organizația Reporteri fără Frontiere.

D.M.