Judecătorul John Paul Stevens, care a anunţat că se retrage din funcţia de la Curtea Supremă a Statelor Unite, a servit în cea mai înaltă instanţă a ţării în timpul a şapte preşedinţi. „Este o slujbă excelentă. Nu aş fi stat atât de mult, dacă nu mi-ar fi plăcut slujba”, a spus la începutul lunii singurul protestant din instanţă. Stevens crede că, dacă ar fi nominalizat pentru această funcţie în prezent, nu ar fi confirmat în unanimitate, pentru că este prea liberal. Din punctul său de vedere, el este, de fapt, un conservator judiciar. Totuşi, conservatorii l-au criticat pentru poziţiile sale şi îl consideră cel mai liberal judecător din instanţă. Stevens a fost numit la Curtea Supremă în 1975 de preşedintele Gerald Ford, de la care are o scrisoare înrămată pe peretele biroului. „În mod normal, este acordat puţină atenţie efectelor pe termen lung ale nominalizaţilor preşedintelui la Curtea Supremă. Să nu fie acesta şi cazul preşedinţiei mele. Pentru că sunt pregătit să permit judecata istoriei a mandantului meu să se bazeze (dacă este necesar în exclusivitate) pe nominalizarea mea, în urmă cu 30 de ani, a judecătorului  John Paul Stevens la Curtea Supremă a Statelor Unite”, a scris fostul preşedinte american. Poziţiile lui Stevens în privinţa diverselor subiecte asupra căruia s-a pronunţat în calitate de judecător a Curţii Supreme a evoluat de-a lungul timpului, de la conservatoare la liberală. De exemplu, în 1976, el a votat pentru reinstaurarea pedepsei cu moartea, pentru ca 32 de ani mai târziu să o califice drept neconstituţională. Şi în cazul drepturilor homosexualilor, Stevens a trecut de la o opinie conservatoare la una liberală, în 2003. În ceea ce priveşte arderea drapelului american, judecătorul a afirmat în 1989: „Pedepsirea distrugerii publice a steagului îi va păta valoarea – atât pentru cei care preţuiesc ideile pentru care flutură, cât şi pentru cei care vor să îmbrace hainele martiriului arzându-l”. Stevens s-a pronunţat în favoarea avortului şi a votat pentru ca deţinuţii de la Guantanamo să îşi poată contesta detenţia în faţa tribunalelor federale. Biroul judecătorului spune multe despre el, acesta fiind un fan al baseballului, în special al echipei Chicago Cubs. În 2005, el a aruncat prima minge pentru echipa sa favorită. Stevens s-a născut în Chicago, într-o familie bogată. Tatăl său a construit hotelul Stevens, cel mai mare din lume în perioada respectivă. A absolvit universitatea din Chicago şi s-a înrolat în marină în timpul celui de al Doilea Război Mondial.