Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) a decis să folosească Facebook, cea mai importantă platformă de social media din lume, pentru promovarea imaginii României şi pentru creşterea numărului de turişti care ne vizitează ţara, a anunţat marţi ministrul de resort Elena Udrea. „Strategia pe new media va fi gata până în decembrie, iar prima campanie va fi derulată în februarie, cel târziu martie 2011. Este un tip de proiect cu totul nou, cu mare potenţial în promovarea României”, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea. Aceasta a precizat totodată că nu a discutat cu cei de la Facebook despre bugetele de comunicare şi că sunt încă în faza stabilirii obiectivelor şi elaborării unui plan de acţiune pentru atingerea acestora. Elena Udrea a afirmat totodată că această colaborare cu Facebook se întemeiază pe eficienţa campaniilor de comunicare, în sensul măsurării precise (în termen de număr de turişti sosiţi în România) a rezultatelor acestor campanii. „Am convenit cu Blake Chandlee, vicepreşedinte al Facebook, următoarele: elaborarea de către MDRT şi Facebook a unei strategii de comunicare integrată pe canale de social media/new media a iniţiativelor ministerului în domeniul turismului, stimularea dezvoltării programelor turistice româneşti prin adoptarea celor mai noi inovaţii din industria Internetului, organizarea de către Facebook a unor sesiuni de training pentru angajaţii ministerului şi pentru reprezentanţi ai industriei turismului din România în vederea folosirii new media pentru promovarea destinaţiilor turistice şi pentru creşterea circulaţiei turistice”, a spus Elena Udrea.

Ministrul a adăugat că  MDRT şi Facebook vor organiza conferinţe cu toţi actorii implicaţi  în industria turismului din România pentru implementarea strategiei de new media. La rândul său, vicepreşedintele Facebook şi director comercial pentru pieţele emergente, Blake Chandlee, a spus, în cadrul conferinţei, că Facebook va măsura numărul de turişti care vin în România şi că Facebook mai are astfel de colaborări cu Spania şi ţări din Asia, „având o experienţă vastă în acest domeniu”. Reţeaua de socializare Facebook are peste 500 de milioane de utilizatori în întreaga lume. Brandul turistic al ţării a fost lansat pe 29 iulie la Shanghai, în China, la Expo 2010. În mass-media a fost remarcată asemănarea dintre frunza din noul logo de promovare turistică a României şi logo-ul unui proiect de transport internaţional. Ministrul Elena Udrea a declarat, în legătură cu zvonurile apărute privind plagiatul logo-ului, că întreg conceptul a fost cumpărat cu toate drepturile de autor şi că situaţia este legală. Realizarea brandului turistic a costat 894.970 de euro, iar pentru brandul de ţară vor fi cheltuite 75 de milioane de euro până în 2013, această finanţare fiind exclusiv europeană.