Reprezentanţii Arhiepiscopiei Tomisului au anunțat, miercuri, într-o conferință de presă, că  vor contesta decizia magistraţilor constănţeni privind repunerea în funcţie a fostului preot din Eforie Nord, Vasile Guriţă, pe motiv că instanţele civile nu pot judeca astfel de cazuri. Preotul Vasile Guriţă a fost exclus din Biserica Ortodoxă pentru că a refuzat să se supună unor controale de ordin economic şi administrativ care urmau să fie efectuate de Arhiepiscopie. Purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei, Alin Boc, declarat miercuri că fostul preot şi-a dat demisia din funcţie după ce la biserica unde slujea a fost numit în locul său alt paroh. Acesta a precizat că Arhispiscopia Tomisului a sesizat Consiliul Suprem al Magistraturii în legătură cu decizia Tribunalului Constanța. „În anuul 2009, părintele Vasile Guriță se adresează unei instanțe în contradicție cu prevederile statului pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române. În virtutea autonomiei cultelor prevăzute de lege și a competențelor  specifice lor, instanțele de judecată bisericească soluționează problemele de disciplina internă. Hotărârile bisericești nu sunt atacabile în fața instanțelor civile”, a precizat Alin Boc. În altă ordine de idei, reprezentanții Arhiepiscopiei Tomisului au anunțat că Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis neînceperea urmăririi penale pentru Petrescu Macedon (ÎPS Teodosie), în dosarul în care este acuzat de abuz în serviciu contra intereselor publice şi acte de corupţie de către fosta jurista a Arhiepiscopiei, Ionela Mustaţă. Reamintim că aceasta a depus o plângere împotriva arhiepiscopului Tomisului în anul 2007, pe motiv că acesta a redirecționat o parte din banii instituției către Mănăstirea Arinii Dornei și clădirile anexe, inclusiv un hotel, toate aflate în Vatra Dornei, care i-ar aparţine Arhiepiscopului Teodosie. Precizăm că soțul reclamantei, Marius Mustață, a fost preot în comuna constănțeană Băneasa, dar a fost caterisit pentru că ar fi cerut bani pentru plata muncitorilor care au ridicat Mănăstirea Arinii Dornei. Decizia neînceperii urmării penale a fost emisă în luna iulie a anului trecut, însă reprezentanţii Arhiepiscopiei Tomisuluu au făcut-o publică în cursul zilei de miercuri.