Fără animale şi vânzători ambulanţi pe plajă
Proiectul Legii Turismului, lansat marţi în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT), prevede că permiterea accesului cu animale pe plajă este considerată contravenţie, ce se va sancţiona cu amendă cuprinsă între 10.000 lei şi 25.000 lei. Singura excepţie de la această prevedere o constituie câinii din dotarea Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI) şi câinii utilitari ai persoanelor cu dizabilităţi. De asemenea, cu aceeaşi amendă vor fi sancţionate şi permiterea campării pe plaja cu destinaţie turistică, circulaţia sau staţionarea autovehiculelor pe plajă (cu excepţia celor care asigură intervenţii operative şi a utilajelor de întreţinere a plajelor), dar şi permiterea realizării de activităţi de comerţ ambulant pe plajă. Potrivit proiectului de act normativ, construcţiile şi dotările admise a se amplasa pe plaja cu destinaţie turistică, prevăzute în planurile de urbanism, sunt modulele de grupuri sanitare (numai în cazurile în care acestea nu se pot amplasa în zona limitrofă), dotările pentru agrement specific plajei, posturile de prim ajutor şi de salvare, construcţiile şi amenajările cu caracter provizoriu, demontabile, precum şi instalaţiile de captare a energiei solare în zona bateriilor de duşuri. Totodată, pentru localităţile de pe litoralul românesc, se vor institui măsuri speciale de planificare şi gestiune (de ordin ştiinţific, juridic, administrativ, financiar, fiscal şi tehnic menite să asigure buna gestiune a unităţilor administrativ teritoriale care le compun), prin excepţie de la prevederile legale în vigoare, având în vedere că zona de litoral a Mării Negre reprezintă o zonă de importanţă strategică pentru dezvoltarea turismului românesc. În staţiunile turistice şi în localităţile de pe litoralul Mării Negre, controlul structurilor de primire turistică se va efectua la toate unităţile până la deschiderea sezonului estival, în timpul sezonului estival controlul efectuându-se doar la sesizarea oricărei persoane, se mai arată în documentul citat. În prezent există o Ordonanţă a Guvernului nr. 58/1998 privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de turism din România. Prevederile viitoarei Legi a Turismului se vor aplica autorităţilor administraţiei publice implicate în organizarea şi desfăşurarea activităţii de turism, operatorilor economici, precum şi tuturor persoanelor fizice sau juridice care desfăşoară activităţi turistice. Conform Comunicării Comisiei Comunităţilor Europene, turismul contribuie cu aproximativ 4% la PIB-ul Uniunii Europene, variind între 2% într-o serie de state membre şi până la 12% în Malta. Contribuţia indirectă a turismului la PIB este mult mai mare, acesta generând indirect mai mult de 10% din PIB-ul Uniunii Europene şi asigurând aproximativ 12% din totalul locurilor de muncă. În România, contribuţia veniturilor provenind din activităţile turistice la Produsul Intern Brut, la nivelul anului 2008. era de aproximativ 3,5%, respectiv în jur de 4,5 miliarde euro, fapt ce plasează România, raportat la această contribuţie, pe ultimele locuri în Europa. În anul 2009, din cauza efectelor crizei economice, această contribuţie a fost chiar mai scazută.





Mai mult decat minunat ! Dar cine aplica aceste legi? Romania are reala nevoie in TOATE domeniile,de la cel economic la circulatia rutiera de aplicarea SEVERA a legilor…deja traim in jungla ,nimeni nu respecta nimic,interlopii fac legea iar borfasii stau cocotati pe functii inalte de stat !!!
Locuitor cartier GC 7 December, 2012 Pacat pt treenul scolii nr5. Generatii intregi au facut sport in aer liber si nu a murit nimeni.In deceniul facebook si messenger sala este inutila !Mai faceti si o biserica pe restul de teren ramas
Adriana, mie mi s-a părut că ăsta nu a fost subiectul panpciirl in media locală cum, după umila mea părere, ar fi trebuit să fie. Ştiu ce librării au fost implicate, ştiu şi că BN a donat ceva cărţi. Mie mi-a plăcut eensă faptul că s-au implicat cei pe care eei numeşti oameni simpli . Ei bine, ăia-s baza!
au fost cele mai folosite din Rome2nia ce2t și pe blroigule rome2nești. De menționat este articolul lui Eftimie de pe PrinBrașov.ro și articolul lui Bogdan Dascalescu golgheter de Brașov unde sunt punctate
Turismul nu se obtine prin imunri , decrete , ministere specializate !1- fara o minima infrastructura , nu vine nimeni .2- fara facilitati , hoteluri , restaurante , plaje , sali de divertisment , pirtii de schi , adica tot ce face turismul placut , acelasi efect !3- marketing!!!! trebuie sa sti nu doar sa faci publicitate natiunii dar sa sti sa atragi in afacere si firmele de turism straine . 4- turismul in Romania este o voce a guvernului cu persoane platite si structuri „dedicate ” care nu au nici un rost . Daca vrem sa „tocam ” niste bani , sa tinem niste angajati si sa cheltuim valuta in deplasari oficiale, aceste structuri sint ideale !5- cum dracu de veneau occidentalii cu gramada cind era comunismul ? Mai tine cineva minte ce „cohorte” de nemti din RFG inundau anual statiunea Olimp ?In anii 70 , erau turisti cu gramada si din tarile socialiste !Posibil ca in acele vremuri , nu aveam atitia experti in turism cu diplome marete si nici ministri cu genti Gucci si masini de servici Mercedes !