Ministerul Sănătăţii a anunţat, luni, că se înregistrează focare teritoriale de gripă porcină în Iaşi, Bucureşti, Constanţa  şi Mureş, plus cazuri sporadice în întreaga ţară, însă  nu se poate vorbi despre epidemie, în ciuda intensificării circulaţiei virusurilor gripale. Bilanţul cazurilor de gripă din această iarnă este de 64 cazuri gripă tip A/H1N1 (gripă porcină), 26 de cazuri de gripă tip B, două cazuri de gripă tip A H3N2 şi cinci cazuri de gripă tip A la care urmează să fie stabilit subtipul H şi N. În total, 97 de cazuri de gripă, înregistrate în 25 judeţe şi Capitală, precizează reprezentanţii ministerului. Dintre cazurile de gripă porcină confirmate, s-au înregistrat şapte decese: două în judeţul Iaşi şi câte unul în judeţele Constanţa, Prahova, Satu Mare, Sălaj şi Bistriţa-Năsăud. „În ceea ce priveşte decesele, în patru cazuri au fost prezente afecţiuni cronice şi/sau obezitatea (recunoscute ca factori de risc pentru complicaţii), în două cazuri decesul a survenit la gravide, ceea ce a impus naşterea prin cezariană (sarcina fiind considerată ca risc în cazul îmbolnăvirii prin gripa AH1N1). În cazul copilului de 1,2 ani, deşi diagnosticat cu gripă A/H1N1, decesul a fost cauzat şi de peritonita diagnosticată de la internare”, spun reprezentanţii ministerului. Specialiştii spun că situaţia epidemiologică se încadrează la nivel mediu de intensitate, cu o tendinţă de creştere a cazurilor de viroze respiratorii şi gripă pentru perioada imediat următoare. În ultima săptămână, respectiv până la 30 ianuarie 2011, numărul virozelor respiratorii raportate şi înregistrate prin sistemul de supraveghere de rutină arată o creştere cu 26,1%. Sfaturile pentru populaţie sunt evitarea aglomeraţiei, autoizolarea în cazul semnelor de boală respiratorie, utilizarea batistei de unică folosire, spălatul frecvent al mâinilor, alimentaţie corectă echilibrată, îmbrăcăminte adecvată sezonului, vaccinarea antigripală (la recomandarea medicului) în primul rând a persoanelor identificate cu risc de complicaţii şi prezentarea la medicul de familie cât mai rapid după instalarea simptomatologiei respiratorii cu febră.