Făgădău in pole-position la PSD pentru primaria Constantei?
Cu un primar demisionar si un presedinte de Consiliu Judetean suspendat, pesedistii constanteni sunt în voia valurilor Felix Stroe, fost vicepreședinte al organizației județene, a afirma, în ședința lărgită a Comitetului Executiv Județean, că situația organizației este una grea. ”Nu trebuie să fim ipocriți, să ne prefacem că nu ştim despre ce vorbim”, a afirmat Stroe. Cei din PSD au profitat de ocazie pentru a trage linie și a vedea care este situaţia cu numai un an înaintea alegerilor locale. Iar situația nu este una buna. S-a făcut apel la unitate și s-au căutat soluții pentru a propune cei mai buni candidați. Secretarul executiv al PSD Constanţa, Cristinel Dragomir, şi consilierul local municipal Valentin Ciorbea au declarat că cea mai bună variantă pentru Primăria Constanța este actualul viceprimar, Decebal Făgădău, edil interimar ce nu are de gând să se înscrie în cursa pentru șefia organizației județene.
In aceeasi ședința a PSD, membrilor li s-a adus la cunoștință faptul că Nicușor Constantinescu este suspendat de drept din funcția de președinte executiv, din cauza dosarelor penale care il vizeaza. Senatorul Nicolae Moga a afirmat că suspendarea lui Constantinescu nu a venit în urma unei decizii a social democraților constănțeni, ci a fost comunicată de organizatia centrala. Suspendarea lui Constantinescu este ciudata deoarece rezoluția îi vizează pe cei cu dosare de corupție, în timp ce președintele executiv al PSD Constanța este acuzat de abuz în serviciu, faptă care nu se incadreaza la corupție.
N.T.
Lasă un răspuns