„PSD pregăteşte ruperea de PNL”
Secretarul general al PDL, Ioan Oltean crede că social-democraţii vor rupe alianţa cu liberalii şi cu conservatorii din cauza trădărilor reciproce din ultimii ani, prin care fiecare din cele trei partide şi-a abandonat partenerii pentru o alianţă mai convenabilă. „Declaraţiile liderului PSD Adrian Năstase conform cărora, în cadrul USL, PSD...
„Nu ne supărăm, dar vom ţine minte”
Preşedintele Traian Băsescu a comentat, joi, la Sulina, decizia autorităţilor de la Chişinău de a comasa disciplinele Istoria românilor şi Istoria universală într-un curs unic, numit „Istorie”, spunând că acesta nu este un motiv de supărare, dar este, totuşi, un fapt de reţinut. „Pentru noi este o dezamăgire decizia...
„PDL este sub 20% în sondaje”
Europarlamentarul PDL Cristian Preda crede că stagnarea PDL în sondaje sub pragul de 20% face ca partidul să nu poată fi inclus în acest moment în categoria partidelor mari. Din această perspectivă, Convenţia PDL nu a fost o reuşită deoarece nu a produs un reviriment în sondaje. „Dezbaterea care...
„Ponta este urmaşul lui Vadim”
Democrat-liberalii îi impută preşedintelui PSD Victor Ponta faptul că încearcă să adune voturi anunţând liste cu cei pe care intenţionează să-i aresteze după ajungerea la putere, atitudine care îl apropie de preşedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor. PDL consideră că declaraţiile din ultima vreme ale liderului social-democraţilor arată că Ponta...
Boagiu susţine că nu s-a ferit de presă la DNA
Ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, a declarat că s-a prezentat joi seara la DNA în calitate de martor şi că nu s-a ferit de presă, aşa cum s-a vehiculat, şi că „nici măcar nu ştia unde sunt intrările”, având în vedere că a fost pentru prima dată audiată la instituţia respectivă. „Eu nu...
Antonescu nu vrea UDMR-ul în coaliţie
Liderul PNL Crin Antonescu a comentat răspunsul pe care Kelemen Hunor i l-a dat că UDMR nu pleacă de la guvernare subliniind că UDMR nu va fi cooptat în Guvern dacă din cauza sa, „prin complicitate”, Executivul Boc rămâne până la finele mandatului. „Aflu pe nişte căi birocratice – veneam spre dvs şi...
Salariile bugetarilor vor creşte treptat din 2012
Salariile bugetarilor vor creşte cu 15% în 2012, iar majorarea ar putea fi făcută în tranşe, dacă nu va fi posibilă acordarea întregului procent într-o singură etapă, a declarat marţi preşedintele Uniunii Naţionale pentru Progresul României (UNPR), Marian Sârbu. „Ar fi vorba de recuperarea a 15 puncte procentuale, după ce în octombrie anul...
FMI ne învaţă să nu mai băgăm bani în regii neprofitabile
Șeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks, a declarat luni, că statul nu trebuie să mai pompeze bani în companii precum CFR Marfă, care, în urmă cu câțiva ani, era o societate profitabilă iar acum pierde bani. Franks a comentat declaraţiile recente ale fostului ministru de Finanţe Sebastian Vlădescu,...
ANAF a sesizat DNA-ul în cazul lui Ponta
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a înaintat o sesizare la DNA care îl vizează pe preşedintele PSD, Victor Ponta, privind nereguli constatate, în urma unor verificări, în contractele de la Turceni şi Rovinari, au declarat, marţi, reprezentanţii ANAF. „ANAF a înaintat o sesizare la DNA care îl vizează pe...
Năstase va cere continuarea proceselor în care este implicat
Liderul PSD Adrian Năstase scrie pe blog că nu va invoca prescrierea faptelor în niciunul din dosarele sale, aşa cum au sugerat că va face „mai multi idioţi din ţară sau din străinătate”, şi că, dimpotrivă, va solicita continuarea proceselor, deoarece are interesul de a-şi dovedi nevinovăţia. „Spre deosebire...










