Liderul PSD Adrian Năstase scrie pe blog că nu va invoca prescrierea faptelor în niciunul din dosarele sale, aşa cum au sugerat că va face „mai multi idioţi din ţară sau din străinătate”, şi că, dimpotrivă, va solicita continuarea proceselor, deoarece are interesul de a-şi dovedi nevinovăţia. „Spre deosebire de Traian Băsescu, care – se pare – îşi doreşte împlinirea termenului de prescripţie în dosarul Flota, eu – chiar în condiţiile împlinirii vreunui termen de prescripţie – voi cere (şi avocaţii mei au instrucţiuni clare în acest sens) continuarea proceselor, în condiţiile prevăzute de legea procesuală penală. Mă interesează să-mi dovedesc nevinovăţia, nu să mă ascund în spatele unor eventuale termene de prescripţie”, notează Năstase, într-o postare intitulată „Precizări pentru idioţi, deşi ştiu că nu folosesc la mare lucru…”. „Pentru că, în ultima vreme, mai multi idioţi din ţară sau din străinătate, direct sau indirect, au făcut referiri la <riscul> prescrierii faptelor pentru care am fost trimis în judecată de procurorii lui Traian Băsescu, îmi permit să fac precizările privind încadrările juridice ale faptelor pentru care am fost trimis în judecată şi termenele de prescripţie, aşa cum sunt prevăzute în dispozitiile legale”, adaugă social-democratul, făcând apoi un rezumat al stadiului dosarelor sale. Astfel, în dosarul „Trofeul Calităţii”, unde este acuzat că şi-a folosit „influenţa ori autoritatea” în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, faptă pedepsită cu închisoare de la unu la 5 ani, Năstase precizează că termenul de prescripţie este de 5 ani, în condiţiile în care se pretinde ca faptele ar fi fost săvârşite în timpul campaniei electorale din 2004. Termenul de prescripţie specială este de 7 ani şi 6 luni, mai spune fostul premier. În dosarul „Melinescu”, unde este acuzat de dare de mită, faptă pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 5 ani, al cărei maxim se majorează cu 2 ani, termenul de prescripţie este de 8 ani, iar termenul de prescripţie specială este de 12 ani, fapta fiind considerată a fi săvârşită la finele anului 2000. În dosarul „termopane”, unde este cercetat pentru luare de mită, pedepsită cu închisoare de la 3 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi, termenul de prescripţie este de 10 ani, termenul de prescripţie specială este de 15 ani, iar „fapta se reţine a fi epuizată în februarie 2004”. În acelaşi dosar, unde este acuzat de şantaj infracţiune care se pedepseşte cu închisoare de la 7 la 12 ani, termenul de prescripţie este de 10 ani, iar cel de prescripţie specială este de 15 ani, adaugă Năstase. Fapta se reţine a fi săvârşita în 2006. Înainte de a face aceste precizări, Năstase a criticat-o dur pe Monica Macovei pentru faptul că a „comunicat proştilor” cum trebuie interpretat ultimul raport al CE. „Nu mai surprinde pe nimeni că, înainte sau după elaborarea unui Raport de către Comisia Europeană, fostul procuror ceauşist, Monica Macovei, iniţiatoarea introducerii monitorizării României prin MCV, îşi face apariţia în mass-media şi ca o veritabilă <mama Omida>, comunică <proştilor> ce au dorit să ne transmită cei <cu băţul> de la Comisia Europeană. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi miercuri seara, la postul de televiziune B1”, spune social-democratul. Adrian Năstase se declară deranjat şi de faptul că Macovei a sugerat că el se va prevala de prescrierea faptelor în dosarele în care este cercetat pentru a eluda justiţia. „Fostul procuror ceauşist a susţinut, printre altele, că menţiunile privind prescrierea unor fapte penale şi lipsa unei trageri la răspundere penală s-ar referi la cele trei dosare aflate pe rolul ICCJ în care sunt trimis în judecată de catre prietenii săi de la DNA. De unde ştie însă fostul procuror ceauşist, a discutat cu experţii comisiei, a analizat împreună cu aceştia termenele privind prescrierea specială pentru fiecare faptă pentru care s-au întocmit Rechizitoriile comandate de Traian Băsescu?”, se întreabă fostul premier. „Sigur că fostul procuror ceauşist, Monica Macovei, ar fi dorit ca, în instanţă, singura probă, suficientă pentru o eventuala hotărâre de condamnare, înainte de alegerile din 2012, să fie Rechizitoriul, să se renunţe la audierea martorilor, la eventuale probe şi – la primul termen de judecată – să se pronunţe o hotărâre de condamnare definitivă, fără vreo cale de atac”, conchide el ironic.