Anca Boagiu schimbă directorii de la Drumuri
Ministrul transporturilor, Anca Boagiu, intenţionează să schimbe din funcţie majoritatea directorilor din conducerea centrală a Companiei Naţionale de Drumuri, din cauza rezultatelor slabe în absorbţia fondurilor europene şi întârzierii lucrărilor, au declarat surse din MTI. „Ministrul intenţionează să facă aceste schimbări în perioada imediat următoare. În prezent, ministrul analizează stadiul lucărilor contractelor...
„PNL exclude orice colaborare cu PDL”
Liderul PNL Crin Antonescu a declarat că PNL exclude în acest mandat parlamentar o colaborare cu PDL, catalogat ca „o umflătură malignă a sistemului politic” care trebuie să dispară, dar că democrat-liberalii care au aceeaşi viziune cu a liberalilor, au uşa PNL deschisă pentru o acţiune comună. „Clanul Băsescu înseamnă...
Partidul Poporului la un pas de „a se naşte” oficial
Partidul Poporului a depus la Tribunalul Bucureşti cererea de înregistrare a formaţiunii politice, dosarul intrând vineri pe rolul Secţiei a III-a Civilă, urmând să fie luat în discuţie în luna ianuarie 2011, au declarat reprezentanţii instanţei. Dan Diaconescu a anunţat, pe 25 iunie, imediat după ce a fost eliberat...
Raluca Turcan este de acord cu notarea miniştrilor
Vicepreşedintele PDL Raluca Turcan a declarat că este nevoie ca premierul Boc să vină în faţa parlamentarilor cu o evaluare a activităţii miniştrilor, în caz contrar consecinţele fiind dezavantajoase atât pentru democrat-liberal, cât şi pentru cetăţeni. Raluca Turcan a afirmat, înaintea şedinţei de luni a Biroului Permanent Naţional al PDL, că este...
Adrian Năstase vrea ca PSD să treacă la guvernare
Preşedintele CN al PSD, Adrian Năstase, a declarat luni că social-democraţii discută „diverse scenarii” privind organizarea alegerilor anticipate, afirmând că pentru asta este nevoie de un guvern de serviciu al cărui premier să fie social-democrat. Năstase a explicat că din cauza unei formule neconstituţionale „neclare”, „sau în orice caz datorită...
Predoiu vrea bani pentru reforma din Justiţie
Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a declarat marţi că va susţine în cadrul coaliţiei proiectul de Strategie de Dezvoltare a Justiţiei pentru perioada 2012-2014, exprimându-şi speranţa că va obţine sprijinul pentru finanţarea acestei strategii de către Guvern. Ministrul Justiţiei Cătălin Predoiu s-a declarat mulţumit de faptul că în Senat au fost adoptate atât...
Prigoană ia din lefurile preoţilor
Deputatul Silviu Prigoană a iniţiat un proiect de lege privind reducerea contribuţiei statului la salarizarea personalului clerical, considerând că în condiţile în care fondurile pentru sănătate şi educaţie sunt drastic reduse, statul trebuie să-şi revizuiască, temporar, priorităţile. „Am iniţiat acest proiect din perspectiva deputatului trimis în Parlamentul României de către...
Angajaţii din Sănătate luptă pentru salarii întregi
Angajaţii din sistemul sanitar care lucrează în spitalele ce au contract cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate vor da în judecată statul pentru a-şi primi înapoi banii pierduţi în urma reducerii salariale de 25%, considerată ilegală, au declarat reprezentanţii sindicatelor. „În total, vorbim despre 85% dintre angajaţii din Sănătate,...
Năstase îi trimite pe Boc şi Băsescu să înveţe cum să guverneze
Adrian Năstase spune că de „nenorocirea” de la maternitatea Giuleşti sunt vinovaţi cei care conduc sistemul şi adaugă, pornind de la afirmaţia preşedintelui că plecarea medicilor nu e o dramă, că poate ar fi mai bine ca Traian Băsescu, Emil Boc să plece în afara ţării pentru a învăţa...
„Sunt mai pesedist ca niciodată”
Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a evitat să comenteze declaraţiile şefului său de partid, Victor Ponta, care a spus că acesta trebuie să se decidă dacă rămâne în partid, acesta mărginindu-se să spună că apartenenţa sa la PSD nu poate fi pusă sub semnul îndoielii. Întrebat cum comentează afirmaţia lui Victor Ponta care a spus...



