pnl gorghiuCo-preşedintele PNL Alina Gorghiu a anunţat că liberalii iau în calcul introducerea unui Cod de transparenţă pentru aleşii locali şi consideră că una dintre condiţiile pentru viitorii candidaţi la alegerile locale din partea PNL va fi includerea în programele lor de guvernare locală a unor măsuri de transparentizare a activităţii. „Acum câteva zile, deputatul Ovidiu Raeţchi, candidatul nostru la Primăria Sectorului 5, îmi propunea mie şi colegilor din conducerea PNL să ne gândim la un Cod al transparenţei pentru aleşii locali. (…) Voi milita pentru acest demers şi voi încuraja candidaţii PNL la alegerile locale să demonstreze maximum de transparenţă. Credem că nu mai putem să votăm un candidat care să nu îşi asume includerea în programele lui de guvernare locală (…) a unor măsuri care să asigure transparenţa activităţii în primării, în consilii locale şi consilii judeţene. Cred că una dintre condiţiile pentru viitorii candidaţi va fi aceea de a publica contractele pe care Primăria sau instituţia pe care o conduc sau din care fac parte le încheie, pentru că acesta reprezintă un standard de transparenţă pe care orice administraţie ar trebui să o introducă din 2016”, a afirmat Gorghiu duminică într-o conferinţă de presă la sediul PNL. Copreşedintele PNL a susţinut, totodată, şi necesitatea impunerii votului electronic sau la vedere în consiliile locale şi consiliile judeţene.

Moraru LINTEȘTEANU

Costinesti