Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a finalizat, vineri, predarea către reprezentanţii Asociaţiei 21 Decembrie a ultimelor volume conţinând documente declasificate ale Ministerului Apărării Naţionale, cu excepţia celor clasificate ale Serviciul de Telecomunicaţii Speciale. Potrivit unui comunicat de presă, reprezentanţii asociaţiei s-au prezentat vineri la sediul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru preluarea ultimelor volume conţinând documente declasificate ale Ministerului Apărării Naţionale în prezenţa reprezentanţilor. Guvernul a decis, pe 9 martie, declasificarea ultimelor date şi informaţii din dosarul Revoluţiei de la 1989, documente cu calificativ „secret de stat”, „strict secret” şi „secret”, a anunţat premierul Emil Boc. „Din acest moment, datorită faptului că asemenea informaţii, dezvăluite, nu mai pot prejudicia siguranţa naţională, apărarea ţării, ordinea publică sau interesele persoanelor de drept public sau privat, după publicarea în Monitorul Oficial pot fi accesate de persoanele interesate”, a declarat Boc la finalul şedinţei Executivului. Ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Oprea, a anunţat pe 1 martie, în cadrul unei întâlniri cu revoluţionarii de Asociaţia 21 Decembrie 1989, că urmează să fie declasificate şi ultimele documente privind Revoluţia, acestea fiind solicitate de Parchetul General. Oprea a precizat că este vorba despre aproximativ 1.000 de file. Guvernul a aprobat şi în şedinţa din 10 februarie 2010 o hotărâre pentru declasificarea unor informaţii secrete de stat emise de Ministerul Apărării Naţionale, ca urmare a faptului că dezvăluirea acestora nu mai poate prejudicia siguranţa naţională, apărarea ţării, ordinea publică ori interesele persoanelor de drept public sau privat. Astfel, au fost declasificate 7.617 file din documente cu nivel de clasificare secret de stat emise de Ministerul Apărarii Naţionale. Declasificarea actelor din dosarul Revoluţiei a început la cererea Parchetului General, în urma demersurilor făcute de Asociaţia 21 Decembrie, care a intentat un proces la CEDO statului român, pentru nesoluţionarea dosarului.