Hagi nu îşi critică jucătorii după înfrângere
Gheorghe Hagi a declarat, luni seară, că jucătorii de la Viitorul Constanţa învaţă din fiecare partidă şi regretă faptul că au pierdut partida cu Gaz Metan Mediaş, scor 0-1, în etapa a V-a a Ligii I. „La un moment dat am avut meciul în mână, am început bine, am avut ocazii chiar şi când eram în inferioritate numerică, însă ei au avut un şut şi au marcat, până la urmă ăsta este fotbalul. Îmi pare rău pentru jucătorii mei care s-au sacrificat, au alergat, dar din păcate au pierdut. Erau şi ei dezamăgiţi, însă mergem înainte, creştem meci de meci şi învăţăm din fiecare partidă”, a declarat Hagi. Antrenorul Cristian Pustai a afirmat că că echipa sa a jucat destul de prost: „Am jucat destul de prost atsăzi, dacă am fi fructificat ocaziile altfel ar fi stat jocul, speram ca noi să fim echipa mai matură, mai experimentată faţă de cei de la Viitorul, dar abia când am avut acea superioptate am reuşit să fructificăm pe tabelă. Sunt bucuros că am câştigat trei puncte, dar jocul a avut de suferit. Le doresc celor de la Viitorul să joace şi la anul în Liga I, oricum ceea ce face Gică e de felicitat”, a spus Pustai. Formaţia Gaz Metan Mediaş a învins, luni, la Galaţi, cu scorul de 1-0, echipa Viitorul Constanţa, într-un meci contând pentru etapa a V-a a Ligii I, în care constănţenii au jucat în nouă din minutul 67. Unicul gol al meciului a fost marcat de Astafei în minutul 88.
Se pare ca acesti viitori fotbalisti formati de Hagi au o mare carenta de educatie. Discutam de deja citeva cazuri de la acest club carora parca le lipsesc cei 7 ani de acasa.